OSCE constată o înrăutăţire a situaţiei în Donbas

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) informează, miercuri, că situaţia în zona de desfăşurare a Operaţiunii Antiteroriste din estul Ucrainei se înrăutăţeşte. „Între 4 şi 5 ianuarie, regimul de încetare a focului a fost încălcat de 69 de ori, cele mai multe astfel de cazuri fiind înregistrate în zona aeroportului din Doneţk şi în localitatea Peski” – se arată într-un raport al misiunii speciale a OSCE în Donbas. Au mai fost semnalate focuri de armă în apropierea satelor Nikişino, Cernuhino şi Debalţeve. Biroul de Presă al Operaţiunii Antiteroriste din Donbas, de asemenea, informează că, în noaptea de 6 spre 7 ianuarie, teroriştii au tras de 15 ori asupra poziţiilor forţelor ucrainene.

www.podrobnosti.ua – 7 ianuarie