Zi de doliu naţional în Franţa

Zi de doliu naţional în Franţa, după atacul terorist de la sediul din Paris al unui săptămânal satiric. Doisprezece oameni au fost ucişi şi alţi 11 răniţi. Făptaşii au reuşit să fugă, dar se pare că au fost identificaţi de poliţie. Ar fi vorba de doi franco-algerieni, reveniţi din Siria în vara anului trecut. Preşedintele François Hollande a vorbit ieri de un atac asupra unei instituţii care a apărat libertatea de exprimare şi a cerut francezilor să ţină astăzi la prânz un moment de reculegere.

François Hollande: Franţa a fost atacată în inima ei, la Paris, dar vom continua să apărăm libertatea. Aceşti oameni au murit pentru ea. Asasinii au atacat Republica şi tot ceea ce înseamnă libertate de exprimare, cultură, creaţie, pluralism, democraţie. Trebuie să răspundem acestor criminali, să-i găsim, să-i judecăm şi să-i pedepsim aspru. Trebuie, însă, să fim în continuare noi înşine, pentru că arma noastră este unitatea. Nimic nu trebuie să ne divizeze sau să ne separe.

Astăzi va avea loc o nouă reuniune la Palatul Elysée, dar şi o întâlnire a liderilor religioşi din Franţa. Comunitatea internaţională a condamnat în termeni duri atacul, iar în majoritatea ţărilor occidentale a fost ridicat nivelul de alertă antiteroristă. În România, autorităţile au decis că nu este nevoie de o ridicare a nivelului ‘Precaut’, întrucât în acest moment, riscul de producere a unui atac terorist este scăzut. La Bucureşti, în faţa Ambasadei Franţei, aseară au fost depuse flori şi au fost aprinse lumânări.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (8 ianuarie)