Galaţi – Fără curent electric la Spitalul Judeţean

Prefectul judetului Galati, Dorin Otrocol, a convocat, astazi, comisia pentru situatii de urgenta, pentru a clarifica situatia înregistrata la Spitalul Judetean “Sf Apostol Andrei” acolo unde, în ultimele doua zile, furnizarea energiei electrice s-a întrerupt de mai multe ori, afectând programul de lucru al interventiilor chirurgicale planificate, dar si circuitul pacientilor, prin spital, cu lifturile, care au ramas blocate. Totodata, penele repetate de curent au condus la defectarea unei piese din aparatura sectiei de Radiolologie, iar sistemul informatic din Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului a fost dat peste cap. Ultima pana de curent a avut loc astazi chiar în timp ce se efectua o interventie chirurgicala la laparoscop, moment în care medicii au interrupt operatia pâna când a intrat în functiune sistemul de alimentare cu energie electrica pe generatorul propriu al spitalului. O comisie a Electrica si ISU Galati cauta cauzele penelor de curent, astfel încât astfel de situatii sa nu se mai repete pe viitor, a transmis corespondentul Radio România, Maria Măndiţa.