Unul dintre suspecţii atacului de la „Charlie Hebdo” a avut legături cu gruparea Al-Qaeda din Peninsula Arabă

Potrivit informaţiilor descoperite cu privire la atacatorii de la „Charlie Hebdo”, unul dintre suspecţi a avut legături cu gruparea extremistă Al-Qaeda din Peninsula Arabă, care îşi are baza în Yemen. Oficialii din Yemen au declarat că Said Kouachi a intrat în ţară ilegal, în 2011, şi după ce a petrecut un timp într-o tabără de antrenament a Al-Qaeda, l-a întâlnit pe liderul grupării, clericul radical Anwar al-Awlaki, decedat între timp. Celălalt suspect, fratele lui Said, Cherif, a executat o condamnare de trei ani de închisoare, în Franţa, pentru că a încercat să ajute luptători străini să ajungă în Irak.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 9 ianuarie)