Dublu atac cu bombă într-o cafenea din Tripoli, Liban

Cel puţin patru persoane au fost ucise sâmbătă, în urma unui dublu atac sinucigaş cu bombă petrecut într-o cafenea din oraşul libanez Tripoli, informează un oficial al forţelor libaneze de securitate. Peste 20 de persoane au fost rănite în atacul care a avut loc într-un cartier cu o populaţie majoritar alauită, informează agenţia naţională de ştiri din Liban. După prima explozie s-au adunat privitori în jurul cafenelei, moment în care s-a produs a doua explozie. Autorităţile din nordul Libanului au impus interdicţii de circulaţie până duminică ora locală 7 dimineaţa, iar forţele armate au instalat un cordon de securitate în jurul cafenelei.

(REUTERS – 10 ianuarie)