16 persoane au fost reţinute pentru sprijin acordat organizaţiei teroriste ETA

În Spania, 16 persoane au fost reţinute pentru sprijin acordat organizaţiei teroriste ETA, pentru spălare de bani şi fraudă în favoarea condamnaţilor aflaţi în închisori.

Operaţiunea desfăşurată de Garda Civilă a avut loc simultan în mai multe localităţi din Ţara Bascilor şi Madrid şi urmăreşte finanţarea organizaţiei ETA, mai precis, a celor condamnaţi şi aflaţi în închisori. Potrivit autorităţilor, 12 dintre cei 16 reţinuţi sunt avocaţi. Iar ceilalţi sunt responsabili cu finanţele în organizaţia HERRIRA, de sprijin pentru condamnaţii ETA. Infracţiunea principală de care sunt acuzaţi cei reţinuţi este nedeclararea, la FISC, în perioada 2012 – 2013, a peste 1,3 milioane de euro, bani proveniţi din asistenţa juridică a membrilor colectivului de condamnaţi ETA. Operaţiunea, denumită MATE, are loc la doar două zile după o manifestaţie de proporţie organizată la Bilbao, prin care participanţii cereau transferul condamnaţilor ETA în închisorile situate mai aproape de domiciliile aparţinătorilor, o revendicare mai veche din Ţara Bascilor.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 ianurie