Două persoane au murit în urma unei scurgeri de nitrogen la o fabrică de televizoare LG

LG_Display_Paju_LCD_Cluster
Fabrica LG Display din Paju

Două persoane au murit şi alte patru au fost rănite în urma unei scurgeri de nitrogen la o fabrică de monitoare a companiei sud-coreene LG din oraşul Paju, aflată la 40 de kilometri nord de Seul.

Publicaţia Korea Herald relatează că angajaţii fabricii efectuau lucrări de reparaţii la etajul nouă al clădirii în momentul producerii accidentului, în jurul orei 12 PM, ora locală.

Un purtător de cuvânt al LG Display, citat de revista americană de specialitate în domeniul electronicelor The Verge, a declarat că scurgerea a avut loc la linia de producţie dintr-o hală unde erau asamblate monitoare LCD, unde aveau loc lucrări uzuale de mentenanţă. Un bărbat a murit pe loc, asfixiat, în timp ce un al doilea a decedat în drum spre spital. Alte patru persoane au fost implicate în accident.

LG spune că una dintre ele este grav rănită, iar alte trei se află într-o stare mai bună. LG Display a transmis scuze şi condoleanţe familiilor victimelor, spunând că va face tot posibilul pentru a preveni accidente similare pe viitor.

Sursa: The Verge

Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă