La staţia de metrou „Tineretului” din capitală s-a întrerupt circulaţia pe un sens

La staţia de metrou „Tineretului” din capitală s-a întrerupt, în această seară, circulaţia pe un sens din cauza fisurării unei conducte de apă. Apa scursă a dus şi la întreruperea curentului electric. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Iflov, Daniel Vasile, în urma incidentului s-a degajat un abur dens şi fum la nivelul peronului, iar călătorii au fost nevoiţi să coboare din vagoane. Metroul de pe celalalt sens nu opreşte în această staţie. Daniel Vasile a precizat că pompierii şi un detaşament de salvatori acţionează pentru remedierea situaţiei.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 ianuarie