Subsecretarul de stat pentru afaceri europene, Victoria Nuland, s-a întâlnit la Palatul Cotroceni cu şeful statului, Klaus Iohannis

Emisarul preşedintelui american Barack Obama, subsecretarul de stat pentru Afaceri Europene, Victoria Nuland s-a întâlnit la Palatul Cotroceni cu şeful statului, Klaus Iohannis. Este primul demnitar american de rang înalt care vine în România după alegerea noului preşedinte. Tot în această dimineaţă, Victoria Nuland va fi primită de premierul Victor Ponta. Ea se va întâlni apoi şi cu ministrul de externe, Bogdan Aurescu. El a declarat la RRA că vizita responsabilului american are loc şi în contextul în care în acest an urmează să devină operaţională baza de la Deveselu.
Bogdan Aurescu: „Ulterior pasul următor va fi integrarea sa în sistemul NATO antirachetă, vom discuta şi despre aspectele economice ale relaţiilor bilaterale, despre înlăturarea regimului de viză pentru cetăţenii români care vor să călătorească în Statele Unite”.
Victoria Nuland a mai fost la Bucureşti acum un an, când a discutat mai ales despre combaterea corupţiei, în contextul sporirii rolului României în regiune. La Bucureşti se află astăzi şi ministrul britanic de externe, Philip Hammond. Şi el va discuta cu cei mai importanţi factori de decizie din ţară.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (14 ianuarie)