Parlamentul olandez dezbate în plen situaţia creată după atacurile teroriste de la Paris

Parlamentul olandez dezbate în plen situaţia creată după atacurile teroriste de la Paris. La dezbatere participă şi premierul olandez, Mark Rutte împreună cu alţi câţiva miniştri ai cabinetului său. Prezenţa jihadiştilor pe teritoriul olandez pune în pericol securitatea naţională. Există date privind 160 de tineri jihadişti care au plecat să lupte în Siria şi Irak. Mulţi s-au întors, aproape 20 au murit. După atacurile din Paris nivelul de alertă de securitate în Olanda a rămas la nivelul substanţial şi este la numai un pas de cel maxim, critic, iar conform unui sondaj recent, peste 80% din populaţie se teme că un atac terorist va avea loc foarte curând.

Reporter: Claudia Marcu – În ultimii ani, nivelul de alertă a crescut puţin câte puţin iar poliţiştii au primit noi sarcini pentru asigurarea securităţii. După atacurile teroriste de la Paris, una dintre măsurile vizibile luate de autorităţi a fost creşterea numărului poliţiştilor care patrulează, în special în zonele aglomerate, gări, centre comerciale, zone turistice. Uniunea Sindicatelor Poliţiştilor a solicitat ministrului de Justiţie pregătire adecvată pentru poliţişti care trebuie să reacţioneze eficient în cazuri de violenţă extremă. „Nu este vorba numai de armament, ci şi de pregătirea personaluluii care trebuie să reacţioneze conform unui set de reguli atunci când se confruntă cu situaţii violente” – a spus Gerrit van de Kamp, preşedintele Uniunii Sindicatelor. De asemenea sindicatele au cerut o suplimentare a personalului cu două mii de agenţi de poliţie, arme automate precum şi intensificarea procesului de identificare a reţelelor de comerţ cu arme. Preşedintele Grupului Parlamentar Liberal susţine şi el înarmarea adecvată a agenţilor de poliţie, nu însă şi ministrul de justiţie.

Pe de altă parte dinspre clasa politică se aud din ce în ce mai multe voci care cer comunităţii musulmane să denunţe atentatele de la Paris, un îndemn pe care foarte mulţi musulmani îl consideră periculos. „Dacă cineva ne spune că trebuie să facem acest lucru, răspunsul este foarte previzibil, atunci să cerem şi altora să se distanţeze de ce se întâmplă în Gaza sau în alte părţi ale lumii unde oameni nevinovaţi sunt omorâţi – spune Naima Ajouaou, iniţiatoarea paginii de facebook Nietmijnislam. „Nu este islamul meu”. În doar câteva zile pagina a atras peste un milion de vizitatori unici dar şi zeci de mesaje video care condamnă atacurile de la Paris. „Oameni de rând au fost ucişi de nişte bestii bolnave, numai pentru că nu erau de acord cu ei. Este dezgustător faptul că aceşti oameni care de fapt sunt nişte bestii, au comis crime în numele Islamului. Acesta nu este Islamul meu, trebuie să-i oprim. Nu au nimic de-a face cu Islamul.” Sunt doar câteva din mesajele postate pe noua pagină de internet Nietmijnislam. „Nu este Islamul meu”. Şi cum am mai spus şi altă dată, poate cea mai radicală reacţie este cea a primarului musulman al Rotterdam,  Ahmed Aboutaleb, care în repetate rânduri, nu numai acum după atacurile de la Paris, i-a invitat pe cei care nu îşi găsesc locul în Olanda să-şi facă bagajele şi să plece.

Din vară şi până acum pe lista acelor suspecţi de activităţi teroriste au fost înregistrate 9 persoane. Ministerul de Externe a anunţat că cei 9 vor figura şi pe lista Naţiunilor Unite. În acelaşi timp Olanda colaborează intens la ancheta internaţională pentru identificarea surselor de finanţare a reţelelor teroriste. De altfel una dintre primele măsuri luate în cazul unui suspect de activităţi teroriste este blocarea conturilor bancare şi îngheţarea oricărui ajutor social din partea statului.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 ianuarie