Un bărbat acuzat de plănuirea unui atac asupra clădirii Capitoliului din Washington, arestat în Ohio

Agenţia FBI din Ohio a arestat un bărbat acuzat de plănuirea unui atac asupra clădirii Capitoliului din Washington. Christopher Lee Cornell a încercat să achiziţioneze o cantitate mare de muniţie şi s-a informat cu privire la modul de confecţionare a bombelor. Oficiali FBI afirmă că bărbatul a intenţionat să detoneze bombe în clădirea Capitoliului şi să împuşte angajaţii. Cornell a postat mesaje pe Twitter în care-şi manifesta susţinerea faţă de Statul Islamic şi jihadul extremist.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 15 ianuarie