Avansare a colaborării dintre Serbia şi NATO

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a salutat adoptarea la Bruxelles a Planului Individual de Acţiune (IPAP) cu Serbia, prin care se avansează colaborarea dintre Serbia şi NATO. „Este un pas important în direcţia consolidării dialogului, înţelegerii şi colaborării” – a apreciat Jens Stoltenberg în comunicatul dat publicităţii. Secretarul general NATO a subliniat că are deplină înţelegere pentru politica de neutralitate militară a Serbiei, subliniind că NATO colaborează pe aceleaşi principii cu multe alte state neutre. IPAP a fost adoptat joi la Consiliul NATO şi cuprinde viitoarele activităţi ale Serbiei în Cadrul Parteneriatului pentru Pace, iar Stoltenberg a apreciat că această colaborare este de interes reciproc. „Serbia este un membru important al parteneriatului încă din 2006” – a reamintit Stoltenberg. IPAP urma să intre în vigoare de la sfârşitul anului 2014, dar adoptarea lui a fost blocată de Albania, după incidentul din timpul vizitei la Belgrad a premierului albanez Edi Rama. În Consiliul NATO deciziile se adoptă prin consens şi acum, după ce Albania, la şedinţa de joi, a renunţat la veto, IPAP intră în vigoare.