Intrarea Romîniei în război alături de Germania nu a fost privită favorabil de toţi românii. Iar continuarea războiului dincolo de Nistru a fost considerată o greşeală de liderii principalelor partide politice. Iuliu Maniu – liderul incontestabil al opoziţiei din România – a încercat să se apropie de puterile occidentale, trimiţându-şi emisari care să negocieze o ieşire onorabilă din război. Românii aflaţi în Anglia – diplomaţi, jurnalişti, studenţi – au încercat să se organizeze trecând peste animozităţi politice, rivalităţi personale. Dar, datorită neînţelegerilor, nu au reuşit să se organizeze într-o asociaţie unică care să-i reprezinte în faţa autorităţior britanice. Liviu Cristea, redactor la B.B.C. încă din 1939, a fost martor al acestor frământări:
După intrarea României în tabăra Axei, cetăţenii români aflaţi în Anglia au fost internaţi. Noi, cei de la B.B.C. am fost scutiţi doar fiindcă eram consideraţi înrolaţi într-un serviciu auxiliar de război, şi, deşi liberi, eram supravegheaşi. Legaţia României la Londra a rămas în funcţiune numai cât timp Legaţia britanică n-a părăsit Bucureştiul. Noi, românii de la B.B.C., ne întrebam ce putem face căci oamenii nu mai vedeau noi alternative la ceea ce se întampla. Noi speram încă într-o soluţie, dacă nu paşnică, cel puţin mai justă şi echilibrată pentru ţara noastră.
Omul cu cea mai mare autoritate politică în cursul acelor frământări a fost Victor Cornea, deşi el fusese doar un mic funcţionar la Legaţia noastră de la Londra, el era singurul politician pe linia naţional-ţărănistă care era în legătură cu Maniu… La 1 mai 1941 Victor Cornea a înfiinţat aşa numitul Romanian Democratic Comitee. Semnatari la această primă sedinţă din 1 mai 1941 pe lângă Victor Cornea au fost şi cei trei redactori români de la B.B.C. şi anume Ion Podea, Nicolae Gheorghiu şi subsemnatul Liviu Cristea. Noi eram prezenţi acolo fiindcă consideram acţiunea lui Victor Cornea cea mai justă şi cea mai apropiată de politica lui Iuliu Maniu, care era personalitatea dominantă în acel moment în ţară. Trei zile dupa aceea, V.V. Tilea [ultimul ministru al Romaniei la Londra] a proclamat şi el mişcarea lui – Free Romanian Movement, care însă nu s-a mai bucurat de sprijinul tuturor foştilor diplomaţi care înainte militaseră alături de el. Alternativa Cornea era ceva valabil, ceva ce trezea un ecou şi în rândurile politicii britanice. Maniu recomanda pe Victor Cornea pentru simplul motiv că Cornea era un fost militant naţional-ţărănist, care prin relaţiile lui foarte bune cu Partidul Laburist din Marea Britanie se bucura de sprijin şi în Parlament. Aici a intervenit Robert Seaten Watson – “Scotus Viator” – care era directorul Departamentului informaţiilor politice – un fel de secţie a Foreign Office-ului şi care pregătea oarecum documentele oricărei noi înţelegeri internaţionale privitor la România. Robert Seaten Watson – “Scotus Viator” era un amic a lui V.V. Tilea şi a căutat să mijlocească o împăcare cu Maniu. Asta deoarece Tilea nu era considerat un membru loial al Partidului Naţional Ţărănesc fiindcă trecuse în aşa zisa camarilă a regelui Carol al II lea. Robert Seaten Watson n-a vrut să recunoască nici o clipă că politica carlistă a lui Tilea compromisese orice succes posibil al Free Romanian Movement. Deci, în Anglia avem organizaţia lui Victor Cornea şi organizaţia lui V.V. Tilea. Organizaţia lui Tilea a fost oarecum o improvizaţie, un fel de justificare a politicii pe care o dusese până atunci. La început s-a solidarizat în jurul lui Tilea aproape tot personalul fostei legaţii de la Londra, ca pe urmă unii dintre ei să se detaşeze şi să se alăture organizaţiei lui Victor Cornea. Erau rivalităţi între Radu Florescu – fostul însărcinat cu afaceri, V.V. Tilea – ultimul ministru plenipotenţiar, Dimăncescu – şeful secţiei de presă. Toate aceste rivalităţi din sânul organizaţiei lui Tilea au fost confuze şi au dus la multe nedumeriri. Noi, cei de la B.B.C. şi unii din tinerii din colonia românească care se alăturaseră la mişcarea lui Tilea, ne-au detaşat atunci şi ne-au alăturat organizatiei lui Victor Cornea. Ceea ce a contribuit şi mai mult la aceste rivalităţi şi dezbinări a fost faptul că anumite fonduri care rămăsesera la dispoziţia organizaţiilor româneşti din Anglia fuseseră preluate de către Tilea şi Dimăncescu. Între timp, s-a anunţat chiar de la B.B.C., la Ierusalim un grup de politicieni români au înfiinţat un Comitet al Românilor Liberi. Această organizaţie a fost recunoscută în Palestina de autorităţile britanice, fiindcă toate astea se petreceau la Casa Română de la Ierusalim. Trei din membrii acestei organizaţii – Cornel Bianu, Pavel Pavel şi Ştefan Neniţescu, fostul secretar al lui Titulescu – la instrucţiunile lui Maniu au sosit în Marea Britanie. Sosirea acestor oameni în Anglia n-a facut decât să consolideze gruparea lui Victor Cornea. După ce Cornel Bianu, membru al Partidului Naţional Ţărănesc a venit de la Ierusalim, a ajuns la concluzia că Marea Britanie nu va recunoaşte niciodată aceste organizaţii cu caracter reprezntativ al românilor democraţi şi el a hotărât să colaboreze cu autorităţile britanice pentru a menţine un contact direct în scopul scoaterii lui Maniu din ţară. Acesta a fost unul din ţelurile nu numai a lui Bianu şi a Partidului Naţional Ţărănesc, dar şi al S.O.E. – Special Organization Executive. Aceşti oameni sperau tot timpul că-l vor putea scoate pe Maniu din ţară pentru a-l duce, dacă nu în Anglia, cel puţin în Turcia sau în Orientul Apropiat de unde să poată conduce rezistenţa faţă de germani.
Intrarea Americii în război nu a schimbat la Londra politica faţă de România decât în sensul că englezii nu mai vroiau să întreprindă nimic fără consultarea anterioară şi a guvernului din Washington, lucru care a dus la un moment dat la constatarea că americanii sunt mai favorabili unei mişcări a Românilor Liberi decât era Anglia care nu încuviinţase, de pildă, venirea lui Titulescu sau lui Gafencu la Londra în vederea preluării conducerii oricărei organizaţii posibile în Anglia.
Ministerul de Externe nu a recunoscut nici una din organizatiile romanesti, fie Free Romanian Movemet a lui Tilea sau Romanian Democratic Comitee a lui Cornea. Abilitatea lui Victor Cornea a fost tocmai aceasta că el n-a cerut o recunoaştere oficială. Noi, cei de la B.B.C., ca simpli români am fost interesaţi să vedem ce linie este adoptată de către românii rămaşi în Anglia. Eram interesaţi pentru propria noastră informare, şi nici o clipă nu am avut intenţia şi nici autorizaţia să participăm activ în aceste organizaţii. Dimpotrivă, era un fel de descurajare tacită din partea autorităţilor, nu ca să nu ne informăm, ci ca să nu participăm activ. Unii din membrii celor doua grupări au avut acces la microfonul B.B.C., dar numai în cadrul unor apeluri către ţară, către militarii din ţară, către Antonescu, prin care se cerea încetarea oricărei activităţi militare odată ce s-au recuperat provinciile pierdute. În acelaşi timp se sugara şi o apropiere de Rusia Sovietică în vederea ieşirii din război. În realitate nici una din cele două grupari ale românilor din Anglia – Free Romanian Movemet a lui Tilea sau Romanian Democratic Comitee a lui Cornea – nu era împăcată cu ideea că României i se cerea un fel de capitulare fără condiţii faţă de aliatul Angliei din acel moment, Rusia Sovietică.
Specific că cele doua organizaţii – Free Romanian Movemet a lui Tilea sau Romanian Democratic Comitee a lui Cornea – nu au fost anunţate ca ştire oficială din partea B.B.C.-ului niciodată. Numai indirect s-a făcut aluzie la ele când diverşi români au avut acces la microfonul nostru cu ocazia diverselor evenimente internaţionale mai importante, când s-a cerut solidarizarea cauzei româneşti cu a aceea a aliaţilor occidentali…
[Interviu realizat de Octavian Silivestru, 22.07.1997. Arhiva de istorie orală – Radio România]
