Secretarul de stat al SUA, John Kerry, a efectuat o vizită în Franţa

Secretarul de stat al Statelor Unite, John Kerry, aflat în vizită la Paris, a păstrat un moment de reculegere în memoria victimelor recentelor atacuri teroriste produse în capitala Franţei. Oficialul american a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că doreşte să îi îmbrăţişeze pe toţi francezii. „Împreună vor persevera şi împreună vom triumfa. Ceea ce nu pot înţelege extremiştii, răufăcătorii şi teroriştii, ceea ce nu vor putea înţelege este că valoarea şi decenţa nu vor ceda niciodată actelor de intimidare şi terorii. Niciodată!” – a spus secretarul american de stat, în limba franceză. Ministrul francez de externe, Laurent Fabius, a declarat că omologul său american a prezentat scuze pentru lipsa sa de la Marşul Solidarităţii de la Paris. John Kerry, care s-a întâlnit cu preşedintele François Hollande şi cu primarul capitalei franceze, Anne Hidalgo, a efectuat o vizită şi la magazinul evreiesc unde un atacator a ucis săptămâna trecută 12 persoane.

(EURONEWS – 16 ianuarie)