La Cluj-Napoca va fi acordată o atenţie mai mare multilingvismului

Primarul oraşului Cluj-Napoca, Emil Boc, s-a întâlnit vineri cu reprezentanţii organizaţiilor maghiare de tineret, cărora le-a promis că le va acorda, de-acum înainte, o atenţie mai mare în asigurarea desfăşurării în mai multe limbi a seriilor de programe susţinute în perioada în care Clujul deţine titlul de „Capitală Europeană a Tineretului 2015”, statut obţinut de Cluj-Napoca – a declarat Agenţiei MTI preşedintele Uniunii Studenţilor Maghiari din Cluj-Napca (KMDSZ), Konrád-Gergely Rés. Întâlnirea cu primarul Emil Boc a fost iniţiată de şase organizaţii de tineret, care şi-au exprimat nemulţumirea pentru că, în pofida promisiuniilor anterioare, spectacolul de deschidere dedicat „Capitalei Europene a Tineretului”, care a avut loc de Anul Nou, s-a desfăşurat exclusiv în limba română, iar din sigla programelor au lipsit inscripţiile în alte limbi. Într-un comunicat dat publicităţii recent, organizaţiile maghiare de tineret amintesc că în proiectul în care oraşul a câştigat acest statut primăria şi-a asumat angajamentul ca, în cadrul spectacolelor dedicate „Capitalei Tineretului”, comunicarea să fie în cinci limbi (română, maghiară, engleză, germană şi franceză). Konrád-Gergely Rés a mai menţionat pentru MTI că întâlnirea de vineri, de la Primăria Cluj-Napoca, s-a desfăşurat într-o atmosferă bună, primarul a recunoscut că instituţia condusă de el a greşit, dar nu din rea-credinţă, ci şi din neatenţie. Emil Boc a mulţumit tinerilor că l-au atenţionat din timp despre această eroare şi a promis că la spectacolele care vor urma va fi promovat multilingvismul. Primarul Clujului a promis, de asemenea, că într-o lună va schimba: afişul, amplasat la intrarea în oraş, care deocamdată este doar în limba română şi programele manifestărilor dedicate „Capitalei Europene a Tineretului”. În noiembrie 2012, la Forumul European al Tineretului s-a decis ca oraşul Cluj-Napoca să devină Capitala Europeană a Tineretului în 2015. Iniţiativa pentru obţinerea acestui titlu a aparţinut Asociaţiei „Grupul Punct”. Programul intitulat „Tinerii din EU, în elan” a obţinut un sprijin financiar pentru alcătuirea proiectului.

MTI – 17 ianuarie