Peste 170 de mii de persoane au primit ajutor şi asistenţă prin programele „Fundaţiei Principesa Margareta a României”

Peste 170 de mii de persoane au primit ajutor şi asistenţă prin programele „Fundaţiei Principesa Margareta a României” în cei 25 de ani de când funcţionează. Organizaţia – înfiinţată în anul 1990 de Principesa Moştenitoare împreună cu tatăl său, Regele Mihai I – se aniversează astăzi deschizându-şi porţile la Muzeul Satului din Bucureşti. Câteva sute de persoane sunt aşteptate, până la ora 17:00, să participe la concerte, jocuri şi întâlniri în cadrul cărora vor afla detalii despre programele pe care fundaţia le derulează: de sprijinire a copiilor şi tinerilor performanţi, a familiilor defavorizate sau a vârstnicilor. În cei 25 de ani de activitate peste un 1,8 milioane de euro au fost investiţi în centre comunitare.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 ianuarie