Un expert ungar a fost numit în funcţia de adjunct al secretarului general al ONU pentru schimbările climatice

Secretarul general al Organizaţiilor Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, l-a numit în funcţia de adjunct al secretarului general al ONU pentru schimbările climatice pe expertul ungar János Pásztor. Numirea în această funcţie a lui János Pásztor a fost anunţată, vineri, la New York, chiar de secretarul general al ONU. Sarcina principală a noului numit este de susţinere a eforturilor pentru realizarea unui acord global la Conferinţa internaţională privind schimbările climatice, care va avea loc în decembrie, la Paris. János Pásztor a fost până în pezent directorul politic şi ştiinţific al celei mai mari organizaţii internaţionale independente care derulează proiecte pentru conservarea naturii, WWF International, iar anterior a îndeplinit mai multe funcţii la ONU, în cadrul cărora s-a ocupat de schimbările climaterice şi de dezvoltarea durabilă. În afară de funcţia de secretar general adjunct al ONU pentru schimbările climatice, diplomatul ungar va fi, până la desfăşurarea conferinţei de la Paris, şi consilierul personal al lui Ban Ki-moon.

www.inforadio.hu – 17 ianuarie