Ziua Mondială a Zăpezii va fi marcată în toată ţara

Ziua Mondială a Zăpezii va fi marcată mâine în toată ţara prin lecţii gratuite de schi pentru copii, concursuri cu premii, dar şi activităţi educative. Scopul manifestărilor este promovarea activităţilor pe zăpadă, ca mod sănătos şi benefic de petrecere a timpului liber. Pentru astfel de activităţi condiţiile sunt excelente în acest weekend.

În Poiana Braşov şi Predeal vremea se anunţă frumoasă în acest sfârşit de săptămână. Stratul de zăpadă pe pârtii este unul consistent. În Predeal, pe pârtia Clăbucet sunt peste 40 de centrimetri de zăpadă, iar în Poiana Braşov sunt 60-70 de centimetri, în masivul Postăvarul şi 30-40 de centimetri în staţiune. Toate pârtiile de schi sunt deschise. În Poiana Braşov, pasionaţii sporturilor de iarnă au la dispoziţie şi o pârtie de sănuş şi tubing, precum un patinoar acoperit.

Pe pârtia de la Păltiniş din Sibiu are loc astăzi un concurs de slalom special pentru familii. Pentru a se putea înscrie în competiţie acestea trebuie să fi formate din cel puţin trei membri. Concurenţii pot folosi, atât schiurile, cât şi placa de snowboard. Anul trecut, la prima ediţie, s-au întrecut pe pârtii peste 20 de familii.