Ziua Culturii Române în Oraşul Cunoaşterii

Între 8 și 25 ianuarie 2015, sub semnul Zilei Culturii Române, ICR Lisabona a organizat în Coimbra (Oraş al Cunoaşterii, cum i se mai spune, cu 30.000 de studenţi înscrişi oficial la cursuri) o serie de evenimente în colaborare cu două dintre instituțiile culturale de referință ale orașului: Muzeul Național Machado de Castro din Coimbra și Teatro da Cerca de São Bernardo din Coimbra.

În data de 15 ianuarie a avut loc vernisajul expoziţiei de ceramică Lugares onde estarei/Locuri unde voi fi a artistei Cristina Bolborea, în sala de expuneri temporare a celui mai important muzeu al cetăţii, Machado de Castro. Alocuţiunea inaugurală (în fapt un omagiu adus artei româneşti şi exemplarei sale întruchipări în exponatele Cristinei Bolborea) rostită de directoarea muzeului, dna Ana Alcoforado) a fost însoţită de o prelegere despre cultura română, susținută de Daniel Nicolescu, director ICR Lisabona, precum şi de o vizită ghidată, realizată de Alexandre Pais, curator, muzeograf şi istoric de artă portughez. Până în data de 26 aprilie, vor putea fi admirate piese din ceramică, sticlă și metal, grupate în cicluri cu nume enigmatice (Ochiul furtunii, Covoarele maeștrilor, Ace de chiparos, Mă numesc turcoaz sau Bijuterii din cutia neagră). Prezenta expunere a fost regândită, după simulări succesive, realizate de artistă şi de specialiştii muzeului, în acord cu geometria şi spiritul noii locaţii.zcr1

Actualul eveniment este o urmare a unui succes expoziţional românesc fără precedent în Portugalia: Lugares onde estarei a zăbovit şase luni la Museu Nacional do Azulejo din Lisabona, unde s-a bucurat de prezenţa a aproximativ 70 000 de vizitatori. Calitatea lucrărilor, ingeniozitatea punerii lor în scenă, caleidoscopul de metamorfoze realizat de artistă, inovaţiile în sensul dinamicii obiectelor şi hibridizărilor neaşteptate (asocierea ceramicii cu lemnul, metalul, sticla, iarba de mare) au fascinat publicul până într-atât încât reprezentanţii Direcţiei patrimoniului din Portugalia au propus itinerarea expoziţiei, mai întâi la Coimbra şi apoi la alte două muzee portugheze: Museu Grão Vasco din Viseu  și Muzeul Municipal din Tavira.

Muzeul Machado de Castro este unul dintre cele mai importante muzee de arte plastice şi arheologice din Portugalia. Colecţia muzeului numără aproximativ 1500 lucrări de pictură, sculptură, desene şi artă decorativă (bijuterii, mobilier, ceramică şi textile) şi arheologie (sculptură, epigrafie şi numismatică). Edificiul muzeului, devenit Monument Naţional în 1910, a fost centru administrativ, religios şi politic în perioada romană, templu creştin din sec. XI, şi muzeu din 1911, motiv pentru care este unul dintre cele mai complexe şi atractive situri din Coimbra.

În aceeași zi, la Teatro da Cerca de São Bernardo (Cerca de São Bernardo, Coimbra), a avut loc premiera mondială a piesei Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre de Matei Vişniec, în interpretarea actorilor companiei portugheze de teatru Escola da Noite. Spectacolul este prezentat publicului portughez în perioada 8 – 25 ianuarie 2015, de joi până sâmbătă, la orele 21:30, și duminica, la orele 16:00.

Vişniec este, probabil, cel mai tradus autor român în protugheză la ora actuală. Editura braziliană E Realizações i-a publicat circa douăzeci de volume şi l-a invitat, la finele anului trecut, la Rio de Janeiro, unde i s-au lansat volumele şi i s-au pus în scenă cîteva piese care au repurtat un adevărat triumf.

zcr2Actuala montare de la Teatro da Cerca de São Bernardo a fost o lecţie de profesionalism, la a cărui altitudine au conlucrat viziunea regizorală, modernă dar fără stridenţe, jocul nuanţat, lipsit de patetism (o capcană pe care subiectul piesei putea s-o întindă) şi o scenografie sobră dar funcţională şi atractivă în latura montajelor video şi sonore.

În plus, tot la Teatro da Cerca de São Bernardo din Coimbra, se desfăşoară un mini-ciclu de film românesc, în cadrul căruia vor fi prezentate 3 filme: Videogramele unei revoluții de Harun Farocki și Andrei Ujică (marți, 6 ianuarie 2015, 21:30); After the revolution de Laurențiu Calciu (marți, 13 ianuarie 2015, 21:30) şi Francesca de Bobby Păunescu (marți, 20 ianuarie 2015, 21:30). Toate sesiunile au intrarea liberă.

Teatrul da Cerca de São Bernardo a fost înfiinţat de Compania portugheză „A Escola da Noite”, care organizează proiecte artistice şi teatrale în oraşul Coimbra încă din 1991. A fost inaugurat în 2008 și este cel mai nou teatru din Coimbra. Localizat în centrul istoric al oraşului, Teatrul da Cerca de São Bernardo reprezintă unul dintre principalii factori de dinaminizare ai orașului. Definit ca un “spaţiu neconvenţional”, TCSB se distinge prin extraordinara sa mobilitate, având structura unui depozit, în care totul poate fi adaptat în funcţie de caracteristicile spectacolului.