Procurorul general al Kîrgîzstanului şi-a dat demisia

Procurorul general al Kîrgîzstanului, Aida Salianova, şi-a anunţat marţi demisia. Cererea de demisie a fost depusă la Cabinetul şefului statului kîrgîz, a anunţat marţi Administraţia prezidenţială kîrgîză. Salianova a preluat funcţia de procuror general după  lovitura de stat din Kîrgîzstan şi după răsturnarea regimului fostului preşedinte Kurmanbek Bakiev, în luna aprilie 2010. În Guvernul provizoriu de la Bişkek, aceasta a ocupat funcţia de ministru al justiţiei, iar în luna martie 2011, a fost numită în funcţia de procuror general. De numele ei este legată ampla campanie de combatare a corupţiei în republică. În ultimii doi ani, Procuratura Generală a Kîrgîzstanului a demarat numeroase anchete, a efectuat investigaţii şi a tras la răspundere penală pentru fapte de abuz în serviciu şi luare de mită pentru 19 parlamentari kîrgîzi, cinci miniştri şi adjuncţi de miniştri, trei guvernatori, 32 de judecători, precum şi peste zece primari de oraşe, şefi de consilii raionale şi adjuncţi ai acestor consilii. Primele zvonuri despre demisia procurоrului general au apărut în presă încă pe la sfârşitului anului trecut. Cu toate acestea, preşedintele republicii, Almazbek Atambaev, a dezminţit informaţiile respective în cadrul unei conferinţe de presă, menţionând faptul că apreciază mult activitatea desfăşurată de Salianova şi că pe viitor, el o vede chiar în funcţia de preşedinte al ţării. Nu sunt cunoscute motivele care au determinat-o să-şi prezinte demisia din funcţia de procuror general. Presa locală face legătura însă cu faptul că numele soţului acesteia apare într-un dosar penal referitor la organizarea frauduloasă a unei licitaţii privind vânzarea de cărbune către Centrala Electrică de Termoficare Bişkek, caz care este anchetat de Serviciul Anticorupţie din cadrul Comisiei de Stat pentru Securitate Naţională.

www.ria.ru – 20 ianuarie