Uniunea Europeană cere încetarea escaladării violenţelor în Ucraina

Uniunea Europeană a adresat un apel prin care cere încetarea escaladării violenţelor în estul Ucrainei. Şeful diplomaţiei UE a declarat vineri seară că escaladarea noilor acţiuni militare a dus la înregistrarea unui număr mare de victime în rândul populaţiei paşnice şi la pierderi în rândul militarilor. „Persoanele care se fac responsabile de escaladarea din ultima perioadă a crizei din Ucraina trebuie să  demonstreze că tratează cu seriozitate aspiraţiile lor de reglementare politică a crizei şi să întreprindă absolut totul pentru a opri spirala violenţelor, inclusiv pe calea retragerii fără întârziere a armamentului greu şi să respecte linia de demarcaţie, aşa cum prevede Memorandumul de la Minsk”, se mai precizează în declaraţia şefului diplomaţiei UE.  Înaltul reprezentant al UE a menţionat că, pe 22 ianuarie, au fost ucise opt persoane paşnice într-o staţie de autobuz din oraşul Doneţk. UE sprijină în totalitate eforturile de reglementare politică a conflictului din estul Ucrainei, inclusiv organizarea unei reuniuni, la începutul acestei săptămâni, la Berlin, a miniştrilor de externe din Franţa, Germania, Rusia şi Ucraina. UE speră ca Grupul trilateral de contact responsabil de soluţionarea crizei din Ucraina se va reuni cât mai curând posibil, cu participarea tuturor părţilor care au semnat acordurile de la Minsk, se mai precizează într-un comunicat al reprezentantului UE.
Potrivit comunicatului, încetarea luptelor ar trebui să devină un prim pas în calea realizării urgente şi complete a Protocolului de pace de la Minsk, semnat pe 5 septembrie 2014.

(www.interfax.ru – 24 ianuarie)