Instituţia care gestionează poliţele de asigurare a locuinţelor împotriva dezastrelor naturale prevede o creştere a numărului contractelor pe 2015

Instituţia care gestionează poliţele obligatorii de asigurare a locuinţelor împotriva dezastrelor naturale, PAID, prevede o creştere cu 10% a numărului contractelor pe parcursul anului 2015. Conform directorului general al PAID, Nicoleta Radu-Neacşu, în acest an se va pune în aplicare o strategie de creştere a gradului de conştientizare de către populaţie a importanţei asigurării pentru locuinţe. Directorul instituţiei a spus în cadrul unei conferinţe de presă că ar dori ca PAID să vândă direct poliţele obligatorii, inclusiv online, însă pentru aceasta este nevoie de o modificare a reglementărilor în domeniu.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 ianuarie