Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, va semna, astăzi, în localitatea cehă Terezin, o declaraţie interparlamentară

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, va semna, astăzi, în localitatea cehă Terezin – locul unui fost lagăr evreiesc -, o declaraţie interparlamentară privind combaterea antisemitismului şi a crimelor comise din ură. Este vorba de un semnal de alarmă împotriva terorismului şi pentru ca atrocităţile de acum peste 70 de ani să nu mai aibă loc niciodată –  a precizat, pentru postul nostru de radio, Valeriu Zgonea. El s-a referit la iniţiativa diplomaţiei parlamentare, la care România ia parte alături de Legislativul de la Praga, cel israelian şi Consiliul European Evreiesc:

Valeriu Zgonea: Vom aduce, alături de Cehia şi România, la aceeaşi masă, religii diferite, opinii diferite, continente diferite, care îşi asumă dimensiunea parlamentară a dorinţei, de a mobiliza cetăţeni din ţările lor să militeze activ, să susţină cu instrumente paşnice pentru buna înţelegere şi acceptarea diversităţii, a diversităţii de toate tipurile – religioase, de rasă – astfel încât, manifestări antisemite, antireligioasă, xenofobe, să nu se mai petreacă.

Acţiunea interparlamentară de astăzi se alătură Declaraţiei, semnate în 2009, la Terezin, de prim-miniştri din peste 40 de ţări.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 ianuarie