Solul planetei s-ar putea degrada complet peste 60 de ani

Pentru generarea a trei centrimetri de sol fertil natura are nevoie de 1000 de ani, iar în cazul în care rata curentă de degradare a acestuia continuă în acelaşi ritm, peste 60 de ani lumea se poate confrunta cu dispariţia sa, a declarat Maria-Helena Semedo, un înalt oficial al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), citat de Reuters. Aproximativ o treime din solul din lume a fost deja degradat. Principalele cauze care au contribuit la degradarea solului până acum sunt tehnicile agricole care aplică tratamente chimice, defrişările masive care cresc gradul de eroziune şi încălzirea climatică. „Pământul de sub picioarele noastre este prea adesea ignorat de către factorii de decizie. Solul este baza vieţii. 95% din alimentele noastre vine din sol”, a spus Semedo. Aceasta a averizat că, dacă nu sunt adoptate noi abordări, care să contracareze creşterea populaţiei şi gradul de degradare, suprafaţa de teren arabil şi productiv pe cap de locuitor în 2050 va fi doar un sfert din cât era înregistrată în 1960. Gradul de degradare este în acest moment echivalentul suprafeţei a 30 de terenuri de fotbal pe minut, adică 21 de hectare pe minut, în mare parte din cauza agriculturii intensive.

(www.ecology.md – 25 ianuarie)