Noul premier al Greciei, Alexis Tsipras, îşi prezintă guvernul

Noul premier al Greciei, Alexis Tsipras, îşi prezintă astăzi guvernul. Partidul de stânga al lui Tsipras, Syriza, a câştigat alegerile cu un program antiausteritate şi a format o coaliţie cu o formaţiune de dreapta care se opune, de asemenea, măsurilor de austeritate impuse în schimbul ajutorului financiar acordat de troica internaţională FMI, Banca Centrală Europeană şi Comisia Europeană. Alexis Tsipras a fost învestit în funcţie ieri şi a devenit primul premier din istoria Greciei care nu a jurat pe Biblie.

„Jur că voi respecta Constituţia şi legile ţării şi voi servi interesele poporului grec” – a răsunat jurământul lui Alexis Tsipras în sala de ceremonie a Palatului Prezidenţial, cu ocazia investirii sale, luni, în funcţia de premier. Liderul Syriza l-a informat cu această ocazie pe preşedintele republicii despre votul de încredere primit din partea grecilor independenţi. De asemenea, el a subliniat că numărul celor 162 de parlamentari ai coaliţiei politice, formate astfel, poate creşte după prezentarea declaraţiilor programatice. Noul premier a primit, apoi, din partea şefului statului, mandatul de formare a guvernului. Componenţa acestuia urmează să fie anunţată în cursul zilei de astăzi. Cabinetul va fi format, potrivit unor surse din interiorul stângii radicale, din numai 10 miniştrii şi adjuncţii acestora. Printre priorităţi: datoria ţării şi strategiile economice. Parlamentul se va constitui în noua sa formulă în 5 februarie, urmând ca o zi mai târziu să fie ales şi preşedintele acestuia. Ulterior, vor putea fi declanşate procedurile pentru alegerea noului şef al statului care, reamintim, nu s-a dovedit posibilă cu aproximativ două luni în urmă pentru că propunerea fostului guvern nu a fost agreată de opoziţie.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI  – 27 ianuarie