Întâlnire a preşedintelui Parlamentului European cu noul premier al Greciei

Grecia este dispusă să discute cu partenerii săi europeni şi caută soluţii pe o bază comună – a apreciat, astăzi, la Atena, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, la încheierea unei întâlniri cu noul premier grec Alexis Tsipras. Exista temerea că Alexis Tsipras urmează o cale a sa proprie, dar nu este adevărat – a spus Schulz. El avertizase anterior Grecia să nu derapeze de la linia europeană în privinţa atitudinii faţă de Rusia în criza ucraineană. Monica Chihaia transmite din Atena.

Reporter: Întâlnirea preşedintelui Parlamentului European cu noul premier al Greciei a fost apreciată unanim ca punte de dialog. Martin Schulz a fost primit ca prieten declarat şi a ţinut să accentueze că discuţia cu Alexis Tsipras a fost sinceră şi concretă. În cadrul conferinţei de presă comune, oficialul european a salutat determinarea noului guvern de a eradica evaziunea fiscală şi nedreptatea socială. De asemenea, poziţia, relaţia cu partenerii europeni a şefului executivului de la Atena, care a dat asigurări că nu doreşte să promoveze acţiuni unilaterale. După întâlnirea cu preşedintele Parlamentului European, Alexis Tsipras a vorbit despre o nouă relaţie cu Uniunea Europeană şi hotărârea de a se pune capăt greşelilor trecutului.

Alexis Tsipras: Discuţia pe care am avut-o a fost utilă şi constructivă, contribuie, cred, la crearea unei relaţii noi, bazate pe încredere între Grecia post-acorduri şi instituţiile Uniunii Europene. Timp de patru ani, poporul grec a trăit în fiecare zi insuccesul programului de devalorizare internă. În realitate, a plătit greşeli iresponsabile, a plătit în principal relaţia necorespunzătoare dintre oligarhia economică, ce a refuzat să plătească constant taxe şi impozite şi regimul politic care o proteja. L-am asigurat pe preşedintele Parlamentului European că noul guvern grec este hotărât să pună capăt acestei relaţii necorespunzătoare.

Reporter: Şeful cabinetului de la Atena a declarat, de asemenea, că este pregătit să prezinte un plan de reforme radicale, care să abordeze în primul rând cauzele ce au provocat criza pe care Grecia o traversează. Alexis Tsipras a subliniat apoi necesitatea demarării imediate a consultărilor cu partenerii europeni.

Alexis Tsipras: L-am asigurat, de asemenea, pe preşedintele Parlamentului European că avem un plan de reforme radicale în ceea ce priveşte statul şi administraţia publică, reforme care abordează în primul rând cauzele interne ale crizei pe care Grecia o traversează, apoi relaţiile clientelare, corupţia şi evaziunea fiscală. În acelaşi timp, avem un plan pentru reconstrucţia pe baze productive a ţării şi revenirea la dezvoltare economică, fără să insistăm în greşeală, pe reţeta eşuată a austerităţii, dar şi fără să creăm cu nepăsare noi deficite. Ne vom consulta cu partenerii europeni pentru a găsi o soluţie europeană globală şi reciproc avantajoasă în punctele de interes comun.

Reporter: Martin Schulz a recunoscut că Europa s-a temut că Tsipras îşi va urma propriul drum şi a adăugat, adresându-se noului premier: „Vă vor accepta cu încredere. Sigur, s-a convenit asupra multor probleme, mai sunt şi altele care au nevoie de o continuare a discuţiilor, vor exist şi dezacorduri. Ceea ce trebuie să rămâne indiscutabil, parcursul european al Greciei, continuarea pe calea cooperării şi a democraţiei” – a încheiat preşedintele Parlamentului European.

Reporter: Mâine, Martin Schulz se va afla la Strasbourg, pentru întâlnirea programată cu preşedintele francez ,François Hollande, şi cancelarul german, Angela Merkel, pe care îi va informa în legătură cu mesajele şi concluziile discuţiilor purtate astăzi la Atena. În capitala elenă va sosi preşedintele Eurogrup, Jeroen Dijsselbloem, care şi-a exprimat interesul de a stabili un prim contact de cunoaştere cu premierul Alexis Tsipras şi cu ministrul de finanţe, Yanis Varoufakis.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 ianuarie