Reuniune a Consiliului Naţional al noului PNL

Conducerile principalelor partide parlamentare s-au reunit la acest sfârşit de săptămână pentru a-şi defini strategia politică în vederea noii sesiuni a legislativului care începe mâine. Astfel, cei peste 1.000 de delegaţi, reuniţi în cadrul Consiliului Naţional al noului PNL, au adoptat o rezoluţie potrivit căreia acest partid vrea să preia puterea prin crearea unei noi majorităţi parlamentare. Totodată, liberalii au definitivat criteriile de unificare, în plan local, a vechiului PNL cu fostul PDL.

Îndepărtarea PSD din toate structurile de conducere este obligatorie – spunea copreşedintele PNL, Alina Gorghiu.

Alina Gorghiu: Tendinţa naturală a PSD este să acapareze şi să transforme statul de drept în stat de partid. Fără o opoziţie puternică, România va rămâne prizoniera baronilor PSD. Nu este suficient să facem opoziţie. Cea mai bună soluţie pentru România în acest moment este ca PSD să piardă puterea.

Pentru crearea unei alte majorităţi liberalii vor începe discuţii cu fiecare parlamentar în parte, cu excepţia celor de la PSD. Noul PNL pregăteşte şi un program de guvernare şi se gândeşte la un posibil executiv.

Vasile Blaga, copreşedintele liberal: Dacă nu vom avea grijă ca el să fie susţinuţi de acei oameni care să stăpânească zonele pe care urmează să le administreze, care să nu poată fi atacaţi de corupţie, dacă aceşti oameni nu vor fi ei în slujba României şi nu România în slujba lor înseamnă că nu au învăţat nimic. De aceea, mare atenţie cum ne desemnăm oamenii.

Astăzi va avea loc reuniunea grupurilor parlamentare ale noului PNL, în care se vor stabili priorităţile legislative. Printre acestea, Vasile Blaga amintea legile electorale.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 februarie