Ministrul bulgar al apărării a calificat zvonurile privind mobilizarea armatei drept speculaţii

Ministrul bulgar al apărării, Nikolai Nencev, a negat informaţiile conform cărora armata bulgară a trimis ordine de mobilizare a trupelor, pregătindu-se de o intervenţie militară. Nencev a explicat că este vorba doar despre o actualizare a listelor armatei. „Aceasta nu înseamnă ordine de mobilizare. Trimitem scrisori persoanelor respective, în care sunt informate că trebuie să se prezinte pentru verificări”, a explicat ministrul bulgar al apărării. Potrivit acestuia, astfel de verificări au loc periodic.
„Nu există motive de îngrijorare în acest sens. Partidul ultranaţionalist Ataka încearcă să semene tensiuni referitoare la o eventuală mobilizare a armatei”, a menţionat ministrul bulgar al apărării. Potrivit acestuia, discursul politic organizat cu privire la o eventuală mobilizare a armatei este foarte îngrijorător. Întrebat dacă va exista o bază a NATO în Bulgaria, Nencev a răspuns că „nu este vorba despre niciun fel de baze, ci despre un centru de coordonare, care va fi construit la Sofia şi în care vor activa 50 de militari, din care jumătate vor fi bulgari”.

(www.novinite.bg – 3 februarie)