NASA a lansat primul satelit din lume care va măsura umiditatea din sol

Agenţia spaţială americană (NASA) a lansat cu succes, sâmbătă, după două amânări, primul satelit din lume care este capabil să măsoare umiditatea solurilor de pe întreaga suprafaţă a Terrei şi care va permite cercetătorilor să prevadă secetele şi inundaţiile. Racheta Delta 2, fabricată de United Launch Alliance, care a transportat la bordul ei satelitul SMAP (Soil Moisture Active Passive Mission), a decolat de la baza militară Vandenberg din California, la ora 14:22 GMT. Satelitul SMAP, care este echipat cu două instrumente ştiinţifice – un radiometru şi un radar, va efectua măsurători foarte precise ce vizează cantităţile de apă şi de gheaţă conţinute în solurile de pe Terra. Această misiune va permite oamenilor de ştiinţă să alcătuiască o hartă cu o rezoluţie fără precedent a umidităţii de la suprafaţa Terrei, care va fi actualizată la fiecare două-trei zile. În acest fel, cercetătorii vor putea să prevadă mai bine riscurile de declanşare a secetelor şi riscurile de producere a inundaţiilor.

(www.unimedia.info – 2 februarie)