Bulgaria. Proiect de lege pentru crearea centrului de coordonare al NATO la Sofia

Prin amendamentele aduse legii apărării, Consiliul de Miniştri din Bulgaria a dat startul înfiinţării centrului de coordonare al NATO la Sofia. Proiectul de lege prevede crearea unui cadru legal care să permită unei organizaţii internaţionale aflate pe teritoriul ţării să recruteze militari şi cadre civile din Bulgaria. În urmă cu o săptămână, asistentul secretarului de stat american, Victoria Nuland, a declarat că NATO va instala centre de comandă în şase state europene, printre care şi Bulgaria. Ministrul bulgar al apărării, Nikolai Nencev, a explicat că nu este vorba despre baze militare, ci despre un centru de coordonare care va fi construit la Sofia. Prin amendamentele la legea privind apărarea, se oferă posibilitatea ca militarii să fie detaşaţi în noua structură timp de până la trei ani. De asemenea, există posibilitatea de recrutare a personalului civil, a  funcţionarilor de stat şi a cadrelor de rezervă ale armatei. În luna ianuarie, capitala bulgară a fost gazda unor reuniuni la nivel înalt la care au participat secretarul de stat american, John Kerry, ministrul britanic de externe, Philip Hammond, şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

www.dariknews.bg – 4 februarie