Secretarul de stat american, John Kerry, este aşteptat la Kiev

Secretarul de stat american, John Kerry, este aşteptat, astăzi, la Kiev, unde urmează să aibă întrevederi cu preşedintele Petro Poroşenko şi cu premierul Arseni Iaţeniuk. Vizita are loc într-un moment în care conflictul din estul Ucrainei continuă să facă victime în rândul civililor. Ieri, un obuz a ucis cel puţin trei persoane în apropierea unui spital din Doneţk. Pe de altă parte, mâine este programată Conferinţa internaţională anuală de securitate, de la München, la care va participa şi Rusia. Se pare că aceasta va încerca să abordeze procesul de pace din Ucraina, pornind de la un nou format.

În momentul de faţă, nu se pune problema renunţării oficiale la formatul de la Minsk şi nici la celelalte formate, cel din Normandia sau cel de la Geneva. Este vorba de a găsi – cel puţin, Rusia ar dori acest lucru – un nou format care să permită ieşirea din actualul impas al crizei ucrainene. Modul în care este pusă problema, la Moscova, ar putea arăta intenţia de a relua totul, practic, de la zero. Senatorul Igor Morozov consideră că, la conferinţa de la München… în această conferinţă pot să se creeze premisele pentru continuarea negocierilor într-un format OSCE.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 februarie