Maşinile cu care circulă cei mai importanţi lideri ai lumii

Liderii lumii au nevoie de maşini sigure, rapide şi confortabile. Dacă sunt originari dintr-o ţară cu o puternică industrie auto în spate, atunci sunt practic obligaţi să circule în maşini autohtone. Chiar dacă majoritatea liderilor mondiali deţin vehicule de serviciu de serie, ele totuşi sunt foarte diferite de cele pe care le pot cumpăra clienţii în saloanele auto. Modificările ţin în primul rând de securitate.
Iată ce mărci de maşini de serviciu deţin cei mai importanţi lideri ai lumii:

Cadillac One
Cadillac One

Barack Obama – Maşina preşedintelui american este poate cea mai cunoscută la nivel mondial. Este vorba despre un Cadillac One, cunoscut şi sub numele de „The Beast” („Bestia”). Preşedintele american dispune de un garaj care conţine nu mai puţin de 40 de automobile, o mare parte dintre ele fiind transportate în timpul deplasărilor acestuia de către trei avioane Boeing C-17.
Vladimir Putin – Liderul de la Moscova este unul dintre puţini lideri importanţi mondiali care nu au un vehicul de serviciu de producţie autohtonă. El circulă cu un Mercedes S600 Pullman Guard (W221).
Angela Merkel – Cancelarul german are norocul, dar şi ghinionul, de a fi liderul unei ţări care produce unele dintre cele mai bune vehicule premium din lume. De aceea Merkel, pentru împăca toate cele trei companii producătoare de vehicule premium, circulă cu un Audi A8 L Security, un Mercedes S600 Guard v221 şi un BMW 760 Li.
Francois Hollande – Şi Franţa e un producător important la nivel european, chiar dacă nu stă atât de bine la capitolul vehicule premium. Dar, după modelul Germaniei, preşedintele acestei ţări circulă cu un Renault Vel Satis, Citroen C6 sau Peuge0t 607.

Putin - Mercedes S600 Pullman Guard. Sursa: auto.sibkray.ru
Putin – Mercedes S600 Pullman Guard. Sursa: auto.sibkray.ru

David Cameron – Premierul britanic se foloseşte de un Jaguar XJ X351.
Shinzo Abe – Premierul Japoniei utilizează un Lexus LS 600 HL. Totuşi, el fiind un susţinător al industriei auto din ţară, a putut fi văzut de-a lungul timpului şi în alte modele autohtone, gen Toyota, Nissan sau Honda.
Jose Alberto Mujica – Chiar dacă nu este liderul unei ţări extrem de importante la nivel global (Uruguay – n.r.), este de apreciat faptul că Mujica, considerat drept şi cel mai sărac preşedinte din lume, care-şi donează 90% din salariu, conduce o „broscuţă” Volkswagen produsă în 1987.

(www.independent.md)