Zeci de companii din sectorul agricol-alimentar din Serbia participă la târgul „Prodexpo” de la Moscova

La Târgul Internaţional „Prodexpo 2015” de la Moscova vor participa 39 de companii din sectorul agricol-alimentar din Serbia, au anunţat duminică reoprezentanţii Camerei de Comerţ a Serbiei (PKS). Programul de desfăşurare a acestui târg este între 9 şi 13 februarie şi la el vor fi prezenţi producători şi procesatori de fructe şi legume, lapte, mezeluri, produse de cofetărie, produse de panificaţie, condimente şi răsaduri. „Participarea companiilor sârbeşti la „Prodexpo” este una dintre activităţile PKS privind prezentarea internaţională a potenţialului de export al economiei sârbe pe pieţele tradiţionale, cum ar fi pieţele UE şi a Federaţiei Ruse, dar de asemenea pe pieţe noi. Acest tip de sprijin este deosebit de important pentru întreprinderile mici şi mijlocii din Serbia„, a subliniat preşedintele PKS, Marko Cadez. El a remarcat că exportul este cuvântul cheie pentru redresarea economiei sârbe şi creşterea economică, a agriculturii, în special a industriei alimentare, care este unul dintre vârfurile exporturilor Serbiei. În fiecare an, la târgul de la Moscova au participat peste 2300 de companii din aproape 60 de ţări din Europa, Asia, Africa, SUA şi Australia.

www.beta.rs – 9 februarie