MAE al Germaniei: Întâlnirea de la Minsk a fost programată, dar nu şi garantată

Liderii Rusiei, Ucrainei şi ai statelor din Occident se vor întâlni, în cursul acestei săptămâni, pentru a purta o rundă de convorbiri pe tema crizei din Ucraina. Preşedintele american, Barack Obama, a declarat că decizia privind livrarea  armamentului în Ucraina nu a fost luată, deocamdată. Twitter a refuzat să blocheze informaţiile despre ceea ce se întâmplă în Ucraina, la cererea Rusiei. Reuniunea consacrată crizei din Ucraina, în aşa-zisul format «Normandia» de la Minsk, este programată pentru miercuri, 11 februarie, dar nu este garantată, a declarat, la Bruxelles, ministrul german de externe Frank-Walter Steinmeier, relatează AFP. Potrivit declaraţiilor şefului diplomaţiei germane, pentru această întâlnire mai sunt de făcut foarte multe chestiuni, trebuie să se desfăşoare o activitate intensă. Germania şi partenerii săi lucrează în această direcţie în mod energic şi la capacitate maximă, a dat asigurări ministrul. Acesta şi-a exprimat convingerea că pe 11 februarie vor fi soluţionate cele mai serioase aspecte pentru ca întâlnirea de la Minsk să devină una cu adevărat promiţătoare. În cadrul unei convorbiri telefonice, care a avut loc duminica trecută, liderii Germaniei, Franţei, Rusiei şi Ucrainei au stabilit să desfăşoare o întrevedere la Berlin, la nivel de miniştri de externe. Preşedintele rus, Vladimir Putin a anunţat că liderii aşa-zisului format «Normandia» au stabilit să desfăşoare această întrevedere pe 11 februarie, prin punerea de acord a unor poziţii.

www.vedomosti.ru – 10 februarie