Moscova exclude posibilitatea extrădării lui Viktor Ianukovici

Procurorul general al Federaţiei Ruse, Iuri Ceaika, susţine că răspunsul părţii ruse la solicitarea Kievului privind arestarea şi extrădarea fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici va fi dat în „termeni corespunzători, însă acesta va fi unul negativ”. „Vom răspunde solicitării colegilor noştri din Procuratura Generală a Ucrainei. Răspunsul nostru va fi negativ, deoarece vedem în urmărirea penală a acestor persoane motive politice” – a subliniat Ceaika, amintind că legislaţia rusă şi instrumentele juridice internaţionale prescriu extrădarea persoanelor anchetate din motive politice. „În acţiunile noastre, de asemenea, vom proceda conform legislaţiei naţionale şi dreptului internaţional” – a remarcat procurorul general al Rusiei. Amintim că Viktor Ianukovici, refugiat în Rusia, este căutat prin Interpol, iar în cazul în care părăseşte teritoriul statului rus, acesta trebuie să fie reţinut.

(www.korrespondent.net – 10 februarie)