Serbia este dedicată proceselor de reforme şi de integrare europeană

Marţi, în timpul întrevederii de la Belgrad cu delegaţia Bundestag-ului german, preşedinta Parlamentului sârb, Maja Gojkovic, a declarat că Serbia este dedicată proceselor de reforme şi integrare europeană şi a subliniat că obiectivul Serbiei este ca până la sfârşitul mandatului guvernului şi parlamentului să armonizeze legislaţia cu UE. Gojkovic a subliniat că un impuls care ar spori în mod semnificativ integrarea europeană a Serbiei ar fi deschiderea unor capitole de negocieri. Prin aceasta Uniunea Europeană ar trimite un semnal cetăţenilor din Serbia, care la ultimele alegeri au sprijinit în mod clar integrarea europeană, că UE are nevoie de Serbia şi că UE nu a obosit să se extindă. În timpul întâlnirii cu parlamentarii germani, conduşi de preşedintele Grupului parlamentar german pentru Europa de Sud-Est, Peter Weiss, preşedinta Parlamentului Serbiei a vorbit despre integrarea europeană a Serbiei, cooperarea regională şi colaborarea cu Germania.

www.beta.rs – 11 februarie