Un nou convoi umanitar va fi trimis de Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă în Ucraina

Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă pregăteşte un nou convoi umanitar pentru a fi trimis în estul Ucrainei, fiind vorba despre al 14-lea convoi umanitar destinat populaţiei din regiunea Donbas, relatează www.vesti.ru. Potrivit Agenţiei de presă INTERFAX, care citează surse din minister „În momentul de faţă, Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă continuă să transporte ajutoarele umanitare în regiunea Rostov din Rusia, situată la graniţa cu Ucraina, unde sunt înregistrate şi de unde va pleca un nou convoi cu ajutoare umanitare destinate populaţiei paşnice din regiunile Doneţk şi Luhansk”, au menţionat surse citate de agenţia rusă. Avioane ale Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă vor transporta ajutoarele umanitare colectate în regiunea Moscova, transportul va pleca de pe aeroportul Ramenskoe de lângă Moscova, având destinaţia Rostov pe Don. Transportul conţine 70 de tone de medicamente şi produse de prim-ajutor, urmând ca la Rostov pe Don să fie încărcate în camioane care vor pleca în Ucraina. Începând de la mijlocul lunii august 2014 şi până în prezent, Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă a trimis în regiunile Luhansk şi Doneţk din Ucraina peste 18.000 de tone de ajutoare umanitare. Potrivit Agenţiei de presă RIA NOVOSTI, adjunctul ministrului rus pentru situaţii de urgenţă Vladimir Artamonov a declarat că cel de-al 14-lea convoi cu ajutoare umanitare ruseşti va pleca în regiunile Luhansk şi Doneţk, pe 15 februarie. Ultimul convoi a fost trimis de Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă în Ucraina pe 8 februarie.

www.rosbalt.ru – 11 februarie