Criza umanitară în Irak și Siria: deputații cer ajutor și conferință a donatorilor

Comunitatea internațională trebuie să își țină promisiunile de a întări ajutorul umanitar și asistența acordate milioanelor de oameni care suferă în criza din Irak și Siria, au cerut deputații într-o rezoluție votată joi. Ei au cerut UE să aibă în vedere organizarea unei conferințe a donatorilor și au subliniat nevoia unei tranziții politice în Siria și a unui guvern incluziv în Irak pentru a minimiza influența așa-numitului Stat islamic al Irakului și Levantului (ISIL/Daesh).

Creșterea sprijinului internațional

Este nevoie de ajutor umanitar și asistență imediate pentru cei afectați de criza din Irak și Siria, cu atât mai mult cu cât se apropie iarna în regiune, au spus deputații. Ei au cerut UE să aibă în vedere organizarea unei conferințe a donatorilor și să facă presiuni asupra tuturor donatorilor să își îndeplinească promisiunile.

Deputații ”condamnă în mod ferm încălcările atroce, sistematice și larg răspândite ale drepturilor omului și abuzurile și încălcările săvârșite de regimul Assad, de teroriștii ISIL/Daesh și de alte grupuri jihadiste, printre care uciderea ostaticilor, precum și toate actele de violență împotriva persoanelor pe baza apartenenței lor religioase sau etnice și actele de violență împotriva femeilor, copiilor și persoanelor LGBTI.” Ei condamnă, de asemenea, ”ferm abuzurile comise de ISIL/Daesh împotriva copiilor.”

Strategie cuprinzătoare a UE în regiune

UE are nevoie de ”o strategie regională cuprinzătoare pentru înfrângerea ISIL/Daesh și pentru a contribui la eforturile comune pentru atenuarea crizei umanitare și încheierea conflictului din Siria și Irak”, au spus deputații. Această strategie trebuie să includă țările vecine care au acceptat refugiați și ”să aibă drept scop colaborarea cu parteneri regionali pentru a soluționa problema finanțării terorismului, a furnizării de arme și a fluxului de luptători străini din diferite țări”.

Deputații au mai subliniat că nu poate exista pace de durată în Siria și Irak fără asumarea responsabilității pentru crimele comise de toate părțile implicate în conflict, mai ales pentru crimele din motive religioase sau etnice.

Background

Mai mult de 7,6 milioane de oameni sunt refugiați în interiorul țării, iar peste 12,2 milioane au nevoie disperată de ajutor, ca urmare a violențelor din Siria. În Irak, peste 5,2 milioane de oameni au nevoie urgentă de asistență umanitară, iar peste 2,1 milioane sunt refugiați în interiorul țării. Aproximativ 740 000 dintre aceștia sunt adăpostiți în adăposturi improprii pentru iarna care se apropie. Alte 2,2 milioane de irakieni care locuiesc în zonele controlate de așa-numitul Stat islamic au nevoie urgentă de ajutor.

Conform datelor Comisiei Europene, aproximativ 276 000 de refugiați au încercat să intre în UE ilegal, iar statele membre și UE au mobilizat peste 3,3 miliarde de euro pentru ajutor și asistență pentru sirieni, în Siria și în statele învecinate. Doar în 2014, UE a oferit 163 milioane de euro ajutor Irakului.

Legături externe
Textele adoptate vor fi disponibile aici (click pe 12.02.2015)
Înregistrarea dezbaterii (click pe 11.02.2015)