Batalionul 33 Vânători de Munte Posada va pleca în Afganistan

După retragerea trupelor combatante anul trecut, din Afganistan, România trimite anul acesta, într-o nouă misiune NATO, 650 de militari.

Oficialii dau asigurări că nu va fi o misiune de luptă. Soldaţii români vor păzi Aeroportul din Kandahar, unul dintre cele mai critice obiective NATO, şi vor instrui trupele afgane. Batalionul 33 Vânători de Munte Posada va pleca în Afganistan, în doar câteva zile. Vânătorii de munte din Curtea de Argeş au mai participat la patru misiuni internaţionale, în teatrele de operaţii din Irak şi Afganistan.
Cinci dintre militarii Batalionului au căzut la datorie în timpul misiunilor din Afganistan din 2007 şi 2010. Alţi şapte au fost răniţi, dintre care doi, foarte grav.

TVR 1 – 13 februarie