Vineri 13 februarie este marcată Ziua Mondială a Radioului – World Radio Day – în semn de apreciere pentru acest influent mijloc de informație și cultură. Această zi a fost proclamată la 3 noiembrie 2011, de către cea de-a 36-a Conferinţă generală a UNESCO, ratificată de Adunarea Generală a UNESCO din decembrie 2012 şi marchează prima emisie a postului de radio al Națiunilor Unite, în anul 1946.
Prima idee privind o Zi Mondială a Radioului a fost formulată în ianuarie 2008, de preşedintele Academiei Spaniole de Radio, Jorge Álvarez, printr-o scrisoare remisă directorului general al UNESCO, Koichirō Matsuura.
Pe 20 septembrie 2010, ca urmare propunerii spaniole, pe agenda Comitetului Executiv al UNESCO a fost inclus subiectul proclamării Zilei Mondiale a Radioului, iar iniţiativa a fost aprobată la 29 septembrie 2011, moment în care UNESCO a iniţiat o largă consultare cu organizaţii ale audiovizualului publice, private, agenţii, ONG-uri, mediul academic. La încheierea sondajului, 91% dintre intervievaţi şi-au arătat susţinerea pentru această idee, incluzând aici şi suportul oficial al Arab States Broadcasting Union (ASBU), the Asia-Pacific Broadcasting Union (ABU), the African Union of Broadcasting (AUB), the Caribbean Broadcasting Union (CBU), the European Broadcasting Union (EBU), the International Association of Broadcasting (IAB), the North American Broadcasters Association (NABA), the Organización de Telecomunicaciones Ibeoramericanas (OTI), BBC, URTI, Vatican Radio, etc.
Ca urmare a acestor rezultate, Comitetul executiv al UNESCO a recomandat celei de-a 36-a sesiuni a Conferinţei Generale a UNESCO, ca 13 februarie să devină ziua de celebrare a Radioului Mondial, ziua fiind aleasă în amintirea primei emisii a postului de radio al Naţiunilor Unite – 13 februarie 1946.
De asemenea, recomandarea către Conferinţa generală conţine invitaţia adresată statelor membrie ale ONU, organizaţiilor internaţionale, asociaţiilor profesionale, şi uniunilor audiovizuale, precum şi societăţii civile, pentru celebrarea amplă a Zilei Mondiale a Radioului, în felul în care fiecare din aceste entităţi o consideră potrivit.
Astfel că, în cadrul celei de-a 36-a Conferinţe Generale a UNESCO, la 3 noiembrie 2011, a fost adoptată rezoluţia privind marcarea Zilei Mondiale a Radioului de către toate statele membre ale Naţiunilor Unite.
La 14 ianuarie 2013, cea de-a 67-a Adunare Generală a ONU a ratificat proclamarea Zilei Mondiale a Radioului, din acest moment, această zi devenind oficială pentru toate statele membre, pentru agenţiile, fondurile, programele şi partenerii ONU.
În 2014 tema Zilei Mondiale a Radioului a fost „Egalitatea de gen la Radio” şi „Să celebrăm femeile din lumea Radioului și pe cei care le susțin”, iar în 2015, tema propusă este „Tinerii şi Radioul”.
*
Încă de la primul semnal transmis pe unde radio, lumea a fost fascinată, noua metodă de comunicare producând puternice efecte pe plan social, economic, militar și cultural. Dar până să ajungă la performanţele din zilele noastre, trebuie să ne reamintim de toţi cei care au contribuit, în diferite modalităţi, la evoluţia sa fantastică, în România şi în întreaga lume.
În anul 1887, fizicianul german Heinrich Hertz (1857 – 1894) a descoperit undele magnetice sau hertziene, la 24 noiembrie 1890, fizicianul francez Édouard Branly (1844 – 1940) prezenta la Academia de Științe un radioconductor ce funcționa pe o rază de 20 de metri traversând pereții, care a fost baza și originea telegrafiei fără fir, iar în 14 august 1894, fizicianul britanic Oliver Lodge (1851 – 1940) a folosit în experimentele sale un tub cu pilitură ca detector de undă
În mai 1895, fizicianul rus Alexandr Popov, de la şcoala de marină din Kronstadt a întrebuinţat detectorul cu înregistrator de furtuni îndepărtate şi a inventat antena.
Primul semnal radio a fost trimis şi primit în anul 1895 în urma unui exepriment al inventatorului italian Guglielmo Marconi, care a construit un sistem care putea să transmită şi să primească semnale radio de la o distanţă de 3 km.
Primul om care a transmis un mesaj vocal prin intermediul undelor radio a fost canadianul Reginald Fessenden, în 23 decembrie 1900, la distanţa de aproximativ o milă (1,6 km.)
În 12 decembrie 1901 italianul Guglielmo Marconi (1874 – 1937) a reuşit să transmită un mesaj radio peste Oceanul Atlantic, din Wexford (Anglia) până în Newfoundland (acum în Canada), după ce tot el realizase, în anul 1895, la Pontecchio, o transmisie radiotelegrafică cu un aparat propriu, brevetat în 1896.
În anul 1908, radiofonia românească face primii paşi prin instalarea unui post de radiotelegrafie la Constanţa, aparţinând Serviciului Maritim Român, iar în anul 1909, marina militară a instalat trei posturi la Călăraşi, Giurgiu şi Cernavodă
În anul 1912, din cauza întreruperii totale a legăturilor telefonice şi telegrafice prin fir, România a fost în pericol de a nu comunica cu aliaţii săi. Cu toate acestea, cu sprijinul inginerului Vintilă Brătianu, inginerul Emil Giurgea a reuşit să instaleze în Parcul Carol I un post de emisie-recepţie de 12 kW. De energia electrică necesară s-a ocupat inginerul Dimitrie Leonida. Până în anul 1928, în România fuseseră instalate numeroase posturi de radiocomunicaţii
Primul post radiotelegrafic cu ajutorul căruia s-au putut realiza legături cu străinătatea (Atena, Roma, Paris) a fost pus în funcţiune de către inginerul Emil Giurgea (1885-1960) în Turnul lui Ţepeş de la Filaret, în anul 1914.
În 1916 în SUA au loc primele experimente de emisiuni radiofonice iar la 20 noiembrie 1920 la Pittsburg este pusă în funcţiune o staţie de transmisie permanentă de radiodifuziune.
În anul 1920, un grup de radioamatori condus de profesorul Dragomir Hurmuzescu a avut iniţiativa de a înfiinţa un curs de radiocomunicaţii la Universitatea Bucureşti.
Prima emisiune experimentală de radiodifuziune din România a avut loc în anul 1921 între postul de radiotelegrafie de la Herăstrău şi Şcoala Politehnică din Bucureşti, şi tot în acelaşi an, din iniţiativa Guvernului de la acea vreme, s-a înfiinţat o reţea de posturi radiotelegrafice care acoperea întreg teritoriul ţării.
În următorii ani au loc primele emisiuni radiofonice şi în alte zone din lume: în Anglia şi Franţa – 1922; Germania, Austria, Belgia, Olanda, Norvegia – 1923; Italia, Spania, Australia – 1924; Ungaria, Polonia şi Japonia – 1925.
La sfârşitul anului 1924, acelaşi grup de radioamatori, iniţiat de profesorul Hurmuzescu, a început să militeze pentru înfiinţarea unui post naţional de radiodifuziune.
Anul 1925 a prilejuit înregistrarea unor progrese tehnice importante în domeniul telefoniei, telegrafiei fără fir şi radiofoniei, însă la acest moment, în Europa şi America, radioul îşi găsise deja o largă răspândire. Atât în URSS, cât şi în Anglia, Franţa, Italia, Austria şi SUA existau mii de posturi de recepţie la care se puteau asculta programele emise de mai multe staţii.
În anul 1925, la Institutul Electrotehnic al Universităţii Bucureşti, care era condus de profesorul Dragomir Hurmuzescu, este construit şi dat în folosinţă primul receptor radiofonic care face posibile primele audiţii publice, de două ori pe săptămână, joi şi sâmbătă, la ora 21:30. Referitor la acest moment profesorul Hurmuzescu afirma, în anul 1938, că: „La noi, primele recepţiuni au fost realizate cu mijloace experimentale şi prin personalul secţiunilor de radiotelegrafie ale Institutului Electrotechnic Universitar. În anexele laboratorului său (foste grajduri) din Str. Victor Emanuel, s-au făcut primele demonstraţii de ascultare a unor posturi străine, cel din Viena fiind cel mai bine auzit la Bucureşti în acea epocă. La şedinţele acestea venea mulţimea curioşilor pentru a se convinge de minunea de a asculta muzica şi cuvântul, aduse prin văzduh de undele electromagnetice, din ţări depărtate la mii de kilometri. Şi lumea curioasă, doritoare de a cunoaşte acest mister, era atât de numeroasă, încât umplea nu numai sala, dar chiar şi curtea din faţa laboratorului în serile destinate şedinţelor de recepţie.”
Pe 26 martie 1925 se constituie Asociaţia Prietenilor Radiotelefoniei, din iniţiativa Societăţii Române de Fizică conduse tot de Dragomir Hurmuzescu, asociaţie ce avea sediul în incinta Institutului Electrotehnic Universitar din Str. Victor Emanuel nr. 16, fosta clădire a Muzeului Literaturii Române din Bd. Dacia
La 25 iunie 1925 apare Regulamentul de aplicare a legii pentru instalarea şi folosinţa staţiilor şi posturilor radio-telefonice. Acesta prevedea că „solicitantul trebuia să depună următoarele acte:
– dovadă de cetăţenie şi etate
– dovadă de conduită bună în societate
– formular – angajament prin care îşi ia obligaţia de a nu întrebuinţa postul decât numai în scopul pentru care se cere înfiinţarea
– la nevoie se va prezenta şi o schiţă a întregii instalaţii”
În iulie 1925, Direcţia de Radiocomunicaţii organizează, în Parcul Carol, o expoziţie cu echipamente şi receptori radio la care au participat peste 23 de firme străine (Telefunken, Lorentz, Ericsson, Tunsgram, Thomson-Houston)
În 12 iulie 1925 apare Legea pentru instalarea şi folosinţa staţiunilor şi posturilor radioelectrice care consfinţea monopolul statului asupra posturilor de emisie şi asupra posturilor de radiorecepţie.
Primul articol al legii adoptate de Adunarea Deputaţilor prevedea că „Emiterea şi primirea corespondenţelor oficiale şi particulare prin staţiuni şi posturi radioelectrice constituie un drept exclusiv al statului, exercitat prin Direcţiunea Poştelor, Telegrafelor şi Telefoanelor”.
Printre altele, documentul interzicea instalarea de posturi radioelectrice pe o zonă de 3 km de la graniţă, în interiorul ţării
La 1 septembrie 1925 a fost adoptat „Regulamentul pentru aplicarea Legii pentru instalarea şi folosinţa staţiunilor şi a posturilor radioelectrice” în care se preconiza înfiinţarea unei societăţi de difuziune pe acţiuni, cu 60% capital de stat (adică 30.000.000 lei) şi 40% capital privat (adică 20.000.000 lei). Capitalul social total a fost împărţit în 100 000 de acţiuni nominative a 500 lei fiecare. Societatea urma să plătească statului, ca beneficiu, 30 % din taxele ce se încasează pentru funcţionarea aparatelor de recepţie
În 9 noiembrie 1925 are loc, la Universitatea Bucureşti, Adunarea Amatorilor de Radiofonie, iar pe 19 noiembrie 1925, ora 15:00, în cadrul expoziţiei Luna Bucureştilor, a fost realizată prima emisiune în limba română cu un program de divertisment, realizată cu un aparat de tip Levy de 50 de waţi, autorul acestei premiere tehnice fiind inginerul C. Cottescu.
În data de 15 decembrie 1925 apare Decretul regal de aplicare a „Legii Radiofoniei”, transmis ulterior şi Oficiului Internaţional de Radiofonie de la Geneva
La 22 decembrie 1925 Asociaţia Prietenilor Radiotelefoniei capătă personalitate juridică.
Pe 23 martie 1926, Conferinţa internaţională pentru repartizarea lungimilor de undă de la Geneva a admis pentru ţara noastră lungimile de undă de 205,5 metri şi 265,5 metri, la care mai târziu se va adăuga cea de 461,5 metri
La 15 aprilie 1926, este elaborat Proiectul de statut de către Consiliul Superior de control şi îndrumare al noii societăţi de radiodifuziune
Pe 4 iulie 1926 apare Decretul Regal de ratificare a „Jurnalului Consiliului de Miniştri“ nr. 2630 pentru aprobarea statutelor şi a prospectului de emisiuni ale Societăţii de Difuziune Radio-Telefonică
În septembrie 1926 ia fiinţă Comisia pentru pregătirea funcţionării Societăţii de Difuziune Radio-Telefonică, care la scurt timp a publicat o broşură de propagandă „Radiodifuziunea. Lămuriri privitoare la necesitatea şi utilizarea radiodifuziunii” în care se arată, printre altele că: „Radiodifuziunea este menită să aibă aceeaşi însemnătate ca şi presa, asupra căreia are superioritatea instantaneităţii, precum şi a expresiunii personale şi directe”.
Tot în septembrie 1926 s-a transmis în eter prima emisiune radiofonică din Craiova, fiind una dintre primele din ţară. Emisiunea a durat o jumătate de oră şi a cuprins ştiri şi un miniconcert de muzică populară, interpretată în direct la fluier, frunză, viori şi clarinet. Staţia avea o putere de 100 de waţi şi s-a recepţionat pe circa 100 de kilometri. „Studioul” era improvizat între câteva… căpiţe de fân, care asigurau izolarea fonică
La 4 decembrie 1926, în România erau circa 2000 deţinători de aparate de radiorecepţie.
În anul 1927 se construiesc la Institutul Electrotehnic primele posturi româneşti de emisie, între care unul va funcţiona pe unde scurte, după un proiect al ing. Emil Petrascu. În această perioadă, profesorul Dragomir Hurmuzescu emitea de două ori pe săptămână, pe lungimea de undă de 350 de metri, emisiuni pentru 2000 de abonaţi
Pe 22 decembrie 1927, în „Jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 2915”, apare, la articolul 2, reglementarea privind constituirea Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România
În 17 ianuarie 1928 are loc Adunarea generală de constituire a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România şi este aprobat Statutul de funcţionare, constituindu-se primul Consiliu de Administraţie al noului serviciu public. Acesta se compune din nouă membri, şase numiţi de Guvern şi trei de acţionari.
Pe 5 martie 1928 are loc prima întâlnire a Consiliului de Administraţie, după înregistrarea Societăţii la tribunal, moment ce marchează începutul funcţionării Societăţii Române de Radiodifuziune, instituţie aflată până în 1934 sub controlul Ministerului Comunicaţiilor.
Pe 7 aprilie 1928 Societatea de Radiodizuziune a cumpărat de la firma Marconi’s Wireless Telegraphe Company LTD din Londra un post de emisie cu o putere de 12 KW
În data de 19 iunie 1928 este achiziţionat imobilul din Str. Fântânii (azi Str. General Berthelot) nr. 60, primul sediu al Societăţii Române de Radiodifuziune, fostă proprietate a generalului Socec
La 1 noiembrie 1928 a fost realizată prima transmisiune radiofonică a postului Radio Bucureşti, la ora 17:00, pe lungimea de undă de 401,6 metri, cu o putere de 0,4 kW. S-a auzit „Alo, alo, aici Radio Bucureşti”.
Emisiunea a fost deschisă de profesorul Hurmuzescu în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie.
Acesta a spus:
„Către, prietenii şi proteguitorii Radiofoniei,
Adresez aceste cuvinte, astăzi când începem seria emisiunilor cu un mic post provizoriu. Deocamdată difuziunea programelor noastre nu va trece dincolo de cerul hotarelor ţării. Dar, peste câteva luni vom avea postul cel mare, undele lui vor străbate armonios în cerul european, proclamând şi gândul nostru de pace şi bună înţelegere, către o mai înaltă cultură şi civilizaţie.
Pentru dezvoltarea temeinică a instituţiei noastre este nevoie de concursul tuturor celor care lucrează la ridicarea acestei ţări. Să nu se creadă că radiofonia este o chestiune numai de distracţie.
Radiofonia este de o mare importanţă socială, cu mult mai mare decât teatrul, pentru răspândirea culturii şi pentru unificarea sufletelor, căci se poate adresa la o lume întreagă, pătrunzând în coliba cea mai răzleaţă a săteanului. În curând va deveni criteriu de judecată a gradului de dezvoltare a unui popor.
De aceea se cuvine să facem tot posibilul pentru a câştiga din întârziere faţă de vecinii noştri în această chestiune. Să ne îndeplinim fiecare datoria. Noi, de muncă mai departe pentru a vă da programe atrăgătoare şi interesante, şi dumneavoastră să ne daţi cât mai multe mijloace materiale şi entuziasm de încurajare.
Noi să vă dam recepţiuni curate, fără paraziţi, iar, dumneavoastră să convingeţi şi să readuceţi la sentimentul datoriei şi a contribuţiunii pe cei cu posturi clandestine, cei care formează paraziţii societăţii noastre de difuziune.
Prin participarea cât mai numeroasă a iubitorilor radiofoniei, prin contribuţia lor efectivă, vom putea asigura o repede dezvoltare a acestei aplicaţiuni, spre ridicarea culturală şi economică a ţării, fără multe sacrificii din partea statului, dar, cu mulţumirea tuturor.
Într-un ceas bun !”.
La mai bine de 86 de ani de la acel moment, Radio România este lider absolut de audienţă, fiind ascultat zilnic de peste 5 milioane de oameni şi înseamnă trei posturi naționale – Radio România Actualități, Radio România Cultural și Antena Satelor, emisie internațională prin Radio România Internațional 1 (în limba română) și Radio România Internațional 2 și 3 (în limbi străine), 8 studiouri regionale, Radio România Chişinău, un post dedicat exclusiv muzicii clasice, Radio România Muzical, Radio3Net ”Florian Pittiș”, singurul post din țară exclusiv online, o agenţie de presă – RADOR, Editura Casa Radio, orchestre, coruri şi solişti de valoare înaltă sau Teatrul Naţional Radiofonic.
Radio România mai înseamnă Târgul de carte GAUDEAMUS, Festivalul Orchestrelor Radio Radiro – un unicat în lume, Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, proiecte muzicale şi educative, alte nenumărate evenimente culturale.
Radioul public din România are un cuvânt de spus şi pe plan internaţional fiind membru al EBU — Uniunea Europeană de Radioteleviziune, ABU – Uniunea Audiovizualului Asia – Pacific, U.R.T.I. — Universitatea Radiofonică de Televiziune Internațională, I.P.I. — Institutul Internațional de presă și Co.Pe.A.M. — Conferința Permanentă a Audiovizualului Mediteranean.
Ziua Mondială a Radioului înseamnă sărbătoarea unui mijloc de informare, pe care îl preţuim şi care se dovedeşte indispensabil, mai mult ca oricând, un instrument accesibil al informaţiei, educației, culturii, al libertății de expresie și al dezbaterii publice. O zi în care este reconfirmată puterea unică a radioului, care ne marchează viaţa de zi cu zi şi care aduce oamenii laolaltă, chiar şi pe cei din cele mai izolate locuri de pe planetă.
Răzvan Moceanu
