Inscripţie antimaghiară la un meci de rugby disputat la Cluj-Napoca

La meciul de rugby România-Spania, care a avut loc sâmbătă, la Cluj Arena, în cadrul Cupei Naţiunilor Europene, un grup de suporteri a afişat în tribună un banner de culoarea neagră pe care scria cu vopsea albă: „Numele oraşului este Cluj-Napoca – ori veţi accepta, ori veţi pleca„. Protestatarii au reacţionat la o iniţiativă a unui ONG, potrivit căruia numele oraşului Cluj-Napoca trebuie să fie inscripţionat pe panourile amplasate la intrările în oraş şi în limba maghiară. În acest caz, procesul intentat împotriva Primăriei Cluj-Napoca a fost câştigat, în prima instanţă, de o societate civilă înregistrată în Olanda. La recursul depus de Primărie, instanţa superioară a decis că fundaţia din Olanda nu are calitate procesuală în problemele legate de maghiarii din Cluj-Napoca. În urma sentinţei, Grupul de iniţiativă civică Musai-Muszály a dat publicităţii o proclamaţie în care a precizat că va intenta o mie de procese Primăriei Cluj-Napoca, informază portalul Főtér.ro, potrivit căruia inscripţionarea bannerului poate fi şi o reacţie la o altă iniţiativă, potrivit căreia din numele oraşului Cluj-Napoca ar trebui eliminat termenul Napoca. Numele „capitalei” Transilvaniei a fost modificat din Cluj în Cluj-Napoca, printr-un decret prezidenţial al dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu. Prin modificarea denumirii oraşului, regimul comunist a vrut să sublinieze că românii sunt populaţia autohtonă a oraşului, iar acest lucru a fost posibil pentru că în locul actualului oraş, în perioada romanilor, aici s-a aflat o localitate cu numele Napoca.

MTI – 15 februarie