Ministrul de externe al Ucrainei efectuează o vizită oficială la Sofia

Ministrul de externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin, soseşte, luni, într-o vizită oficială la Sofia, unde se va întâlni cu omologul său bulgar, Daniel Mitov, cu premierul Boiko Borisov, şi cu preşedintele Adunării Naţionale a Bulgariei, Ţeţka Ţaceva. Evoluţia actuală a conflictului din Ucraina, inclusiv situaţia etnicilor bulgari din această ţară, sprjinul Bulgariei pentru reformele din Ucraina se numără printre temele de discuţie ale vizitei oficialului ucrainean la Sofia. Vizita sa se desfăşoară pe fondul speranţelor şi îndoielilor cu privire la stabilitatea armistiţiului dintre armata ucraineană şi separatiştii din Doneţk şi Regiunea Luhansk. Diverse declaraţii din presă privind încercările guvernului de la Kiev de a atrage mai mulţi tineri în armată ucraineană, inclusiv minorităţi etnice, l-au determinat în urmă cu trei zile pe ministrul bulgar de externe, Daniel Mitov, să-şi reitereze apelul adresat autorităţilor ucrainene de a respecta principiul proporţionalităţii în mobilizarea armatei. Preşedintele Asociaţiei bulgarilor din Ucraina şi deputat în Rada Supremă, Anton Kisse, a infirmat afirmaţiile conform cărora etnicii bulgari doresc să părăsească în masă Ucraina. Kisse a calificat drept speculaţii şi informaţiile conform cărora reprezentanţi ai comunităţii bulgare sprijină acţiunile separatiştilor proruşi. Din comunitatea etnică bulgară din Ucraina fac parte mai mult de 200.000 de persoane, fiind a şasea ca mărime din această ţară. Cu toate acestea, majoritatea sunt cetăţeni ucraineni, care nu deţin paşapoarte bulgăreşti.

www.bnr.bg – 16 februarie