O lume dispărută, descoperită sub gheaţa Antarcticii

O echipă de cercetători a găsit o adevărată lume dispărută sub stratul de gheaţă al Antarcticii. Valoarea ştiinţifică a acestei descoperiri este enormă. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Nebraska-Lincoln, SUA, au folosit burghie cu apă fierbinte şi vehicule robotice subacvatice pentru a pătrunde sub gheaţa groasă a Antarcticii. În zona dintre stratul îngheţat şi fundul mării, un spaţiu întunecat şi foarte rece, cercetătorii au dat peste o lume aproape extraterestră, potrivit Inquisitr. Aceştia au găsit numeroase specii de peşti, dar şi alte creaturi ciudate. Este pentru prima dată când oamenii au văzut această lume dispărută. Cercetătorii au lucrat contra cronometru, încercând să colecteze cât mai multe mostre înainte ca gaura din gheaţă să se închidă. Un vehicul robotic subacvatic echipat cu o cameră video a explorat zona, iar cercetătorii speră ca, printre imaginile colectate, să găsească indicii care să îi ajute să înţeleagă cum pot supravieţui creaturile în acea zonă. Robotul, numit Deep-SCINI, a fost folosit pentru prima dată, fiind construit special pentru a rezista la mii de metri adâncime. Deocamdată, analiza preliminară oferă o serie de indicii legate de modalitate în care este afectată gheaţa Antarcticii de schimbarea climatului. Mai exact, oamenii de ştiinţă au descoperit un strat de pietricele pe fundul apei, pietricele care par să fi căzut din gheaţă, atunci când aceasta s-a topit. Acesta ar putea fi un indiciu privind viteza cu care stratul glaciar se topeşte. Rămâne de văzut ce alte minunăţii se ascund în această lume dispărută.

www.ecology.md – 15 februarie