Previziunile săptămânii 16-22 februarie 2015

16 februarie

  • Fostul ambasador al României în Germania, Lazăr Comănescu, îşi preia oficial funcţia de consilier prezidenţial al şefului statului, Kalus Iohannis

  • Comisarul european pentru politici regionale, Corina Crețu, efectuează o vizită oficială la București. Din program:

– ora 10:00 – discurs în deschiderea celei de-a XVIII-a sesiuni ordinare a Adunării generale a Asociației Comunelor din România (16 – 18 februarie) – la Rin Grand Hotel, Șoseaua Vitan-Bârzești 7D, Sala București

– ora 14:30 – conferință de presă având ca teme bilanțul activității după 100 de zile de mandat și prioritățile anului 2015 – la Reprezentanța Comisiei Europene, Strada Vasile Lascăr nr. 31, Sala Titulescu

  • Reuniunea Comisiei comune a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale – ora 16:00

  • Lucrări în Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală din Senat – ora 9:00

  • Şedinţa Biroului permanent al Senatului – ora 14:00

  • Lucrări în grupurile parlamentare din Senat – ora 15:00

  • Şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor – ora 14:00

  • Lucrări în cadrul grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor – ora 15:00
  • Şedinţa în plen a Camerei Deputaţilor – ora 17:00

  • La Geneva, deputatul Cezar Preda, membru al Comisiei pentru probleme sociale, sănătate și dezvoltare durabilă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, participă la o reuniune cu tema „Organizaţia Mondială a Comerţului la 20 de ani” (16 – 17 februarie)

  • În SUA are loc vizita delegației Comisiei pentru Transport și Turism din Parlamentul European, în perioada 16 – 19 februarie, ocazie cu care Claudia Țapardel, europarlamentar PSD, se va întâlni cu membri ai Congresului american, din comisia de transport și cu reprezentanți ai Administrației Federale de Aviație, la Departamentul de Stat pentru Transport al SUA

  • La Bratislava, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu efectuează o vizită oficială în Republica Slovacă. Programul vizitei cuprinde întrevederi cu omologul slovac, Miroslav Lajčák, cu preşedintele Republicii Slovace, Andrej Kiska, cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, şi cu vicepreşedintele Consiliului Naţional al Republicii Slovace, Ján Figel

  • La Lodz, în Polonia, secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, participă la cea de-a VIII-a ediţie a Forumului Europa-Ucraina, în calitate de vorbitor principal în cadrul sesiunii „EU-Ukraine negotiations – a difficult way to success”

  • Ministerul Afacerilor Externe demarează programul “Dialog cu diaspora pe teme consulare”, prin care se vor organiza acțiuni pro-active de promovare a programelor și proiectelor derulate de MAE, pe linia modernizării activității consulare, în vederea asigurării asistenței și protecției cetățenilor români aflați în străinătate

– La Roma, în cadrul „Campaniei de informare consulară în Diaspora”, o delegație a MAE coordonată de Sorin Moise, secretar general, se întâlneşte cu reprezentanții comunității românești din Italia

  • Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Graţiela Gavrilescu, susţine o conferinţă de presă cu tema „Programul de stimulare a înnoirii Parcului Auto Naţional” – ora 11:00, la sediul MMAP

  • Ministerul Culturii, în calitate de autoritate naţională responsabilă privind procedura de selecţie pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2021 în România, organizează sesiunea de informare dedicată oraşelor din România interesate să îşi depună candidatura pentru această acţiune a UE – ora 9:00, la sediul Ministerului, Bd. Unirii nr. 22

  • Gala Premiilor Tineretului Naţional Liberal, ediţia a zecea, eveniment la care participă co-preşedinţii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, şi prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban – ora 18:30, la Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”, Bd. Octavian Goga nr. 1. Gazdele evenimentului vor fi co-preşedinţii TNL, Florin Alexe şi Sorin Moldovan

  • Ambasada SUA din Bucureşti este închisă luni, 16 februarie, pentru a sărbători Ziua Preşedinţilor. Ambasada va reveni la programul normal marţi, 17 februarie

  • La Braşov are loc o conferinţă de presă susţinută de prefectul judeţului, Mihai Mohaci – ora 11:00

  • La Braşov are loc o conferinţă de presă susţinută de vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Claudiu Coman – ora 12:00

  • La Satu Mare, Consiliul Județean organizează Gala Laureaților Sătmăreni 2014 în cadrul căreia vor fi premiate personalitățile cu rezultate remarcabile în domeniile în care activează – ora 17:00, la Filarmonica “Dinu Lipatti”

  • La Sighetu Marmaţiei are loc şedinţa Consiliului Local – ora 14:00

  • La Tecuci are loc şedinţa Consiliului Local – ora 16:00, la sala de ședințe a UAT

  • Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pronunţă decizia finală în dosarul fostului ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, care este acuzată de abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Naţională a Tineretului

  • Dezbaterea cu tema „Clauze abuzive, franci elvețieni și altele asemenea” – ora 20:00, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a României, et. 4, Amfiteatrul Al. I. Cuza

  • Academia de Studii Economice organizează conferinţa internaţională „Transparenţa Pieţei Imobiliare în România” – ora 9:00, în Aula Magna

  • La Timişoara, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii Badea Marius Tudose participă la prezentarea Raportului de activitate pentru anul 2014 al Curţii de Apel Timişoara

  • La Deva este programat un marş de protest al pensionarilor şi angajaţilor de la căile ferate – ora 15:00

  • Vicepreşedintele regiunii Lombardia, Mario Mantovani, prezintă evenimentul EXPO Milano 2015 „Hrănirea planetei, Energie pentru Viaţă” (1 mai – 31 octombrie) şi oportunităţile de investiţii din această regiune – ora 15:00, la reşedinţa ambasadorului Italiei, Strada Henri Coandă nr. 7

  • Banca Naţională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic un set de trei monede, din aur, din argint şi din tombac cuprat, cu ocazia aniversării a 175 de ani de la naşterea lui Titu Maiorescu

  • La Timişoara are loc cea de-a cincea conferinţă de presă din cadrul proiectului „IPA Cross Border cod 1324 Living Heritage – an Unlimited Resourcefor Tourism Development” – ora 12:00, în amfiteatrul A01 de la Universitatea de Vest, Bd. Vasile Pârvan nr. 4

  • Începe procesul de înscriere în clasa pregătitoare, prin afişarea iniţială a informaţiilor necesare pentru completarea cererilor-tip de către părinţi, care se va face începând cu data de 23 februarie

  • Teatrul care schimbă orașul organizează prima reprezentație în cartierele bucureștene a piesei de teatru „4m2” – ora 19:00, la Colegiul Tehnic Traian, sala de festivități, Str. Luigi Galvani nr. 20

  • Proiecţia documentarului ”Czech Beer War”, de Jan Látal – ora 20:00, la Centrul Ceh din București

  • La Bacău, Casa de Cultură a Sindicatelor găzduieşte un spectacol – eveniment susținut de actorul Dan Puric – “Conferință despre identitatea românească” – ora 19:00

  • La Cluj – Napoca are loc vernisajul „Bienalei Naţionale de Arhitectură”, expoziţie care este deschisă până la 1 martie – ora 18:00, la Muzeul de Artă

  • La Focşani, Biblioteca Judeţeană Duiliu Zamfirescu Vrancea organizează evenimentul literar intitulat „Profil de autor – Rodica Soreanu” – ora 17:00

  • La Iaşi, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi şi Asociaţia Artiştilor Fotografi din România organizează vernisajul expoziţiei de fotografie „Luminile istoriei” semnată de artistul fotograf Marius Romilă, deschisă publicului până pe 15 martie – ora 17:00, la Galeriile Regale Cupola

  • La Oradea, Biblioteca Județeană ”Gh. Șincai” găzduieşte conferința „Cultura Egiptului Antic”, susţinută de Andreea Neacșu – ora 18:30. Manifestarea are loc în deschiderea expoziţiei itinerante „Egiptul Antic (16 – 27 februarie)

  • La Slatina, Centrul Cultural „Eugen Ionescu”, Asociaţia Culturală Center Inter Art şi Primăria municipiului Slatina organizează un nou spectacol umanitar pentru Mihai Preda, unul dintre reprezentanţii de seamă ai municipiului, interpret şi cantautor de muzică folk – ora 18:00, pe scena Centrului cultural

  • La Târgu Jiu, Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi”, în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici, filiala Gorj, organizează vernisajul expoziţiei dedicate aniversării a 139 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, deschisă până la 25 februarie – ora 17:00, la Galeriile Municipale de Artă

  • La Salina Turda, sportivul de anduranţă Bogdan Chiorean, din localitate, încearcă stabilirea unui record mondial de “alergare pe verticală” pe scările de lemn situate în mina Rudolf

  • La Budapesta, Teatrul Românesc din Ungaria prezintă piesa de teatru „Prah”, de György Spiró – ora 19:30, pe scena Teatrului „Bethlen”

  • La Paris, artistul plastic român Ciprian Mureşan este prezent în prestigioasele spaţii ale Centrului Pompidou, unde aduce în faţa publicului o selecţie din lucrările sale, precum şi videoclipul “I’m protesting against myself” (2011), prezentat la Bienala de la Veneţia în 2009 – ora 19:00

  • Conferinţă de presă înaintea primului meci oficial de fotbal al anului, Pandurii Târgu Jiu – Dinamo Bucureşti, din semifinalele Cupei Ligii – ora 14:00, la Rin Grand Hotel, Sala Diamond

  • La Giurgiu, clubul de fotbal Astra organizează o conferinţă de presă – ora 11:30, la sala de conferinţe a stadionului „Marin Anastasovici”

  • La Târgu Mureş are loc meciul din etapa a 22-a a Ligii Naţionale de baschet feminin Nova Vita Tg. Mureş – Univ. Goldiş ICIM Arad – ora 15:00, la Sala Sporturilor

  • Meciul Steaua Alexandrion Bucureşti – Energia Lignitul Pandurii Târgu Jiu din etapa a 18-a a Ligii Naţionale de handbal masculin – ora 19:00, în Sala Apollo

  • La Deva are loc un meci în etapa a 19-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, Cetate Devatrans – CSM Bucureşti – ora 17:15

  • La Dej are loc meciul din Cupa României la volei masculin – returul sferturilor de finală – CS Unirea Dej – CS Dinamo Bucureşti

* * * * *

  • Ziua Preşedinţilor, în SUA

  • Sărbătoare naţională în Republica Populară Democrată Coreeană, ziua de naştere a preşedintelui Kim Jong-il (1942 – 2011)

  • Ziua Naţională a Republicii Lituania, aniversarea restaurării statului lituanian – 1918

  • Ziua internaţională a patrimoniului canadian

  • Ziua Jandarmeriei naţionale, în Franţa

  • La Bruxelles are loc reuniunea Europgroup, în care urmează să se ia o decizie în privinţa unui acord în ceea ce priveşte cursul programului de ajutor financiar pentru Grecia

  • La Bruxelles are loc reuniunea miniştrilor europeni ai agriculturii şi pescuitului

  • Uniunea Europeană urmează să aplice noi sancţiuni suplimentare pentru separatiştii din estul Ucrainei şi susţinătorii lor din Rusia, care constau în îngheţarea bunurilor şi interdicţie de călătorie pentru 19 persoane şi 9 entităţi implicate în acţiuni împotriva integrităţii teritoriale a Ucrainei

  • La Bruxelles, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, se întâlneşte cu Thierry Breton, preşedinte al Atos Group şi fost ministru francez al economiei, finanţelor şi industriei

  • La Madrid, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate și vicepreședinte al Comisiei, Federica Mogherini, se întâlneşte cu şeful guvernului spaniol, Mariano Rajoy, cu regele Felipe al VI-lea, cu miniştrii spanioli ai apărării şi de externe

  • La Bruxelles, comisarul european pentru o mai bună legiferare, relații interinstituționale, statul de drept și Carta drepturilor fundamentale, Frans Timmermans, participă la o reuniune privind viitorul Europei – la Vereniging voor Internationale Relaties

  • La Paris are loc vizita comisarului european pentru o mai bună legiferare, relații interinstituționale, statul de drept și Carta drepturilor fundamentale, Frans Timmermans, Dl Frans Timmermans la Paris (16 – 17 februarie). Astăzi are programate întâlniri cu Sacha Reingewirtz, președinte al Uniunii Studenţilor Evrei din Franţa, cu Gilles Clavreul, prefect interministerial pentru lupta împotriva rasismului şi antisemitismului, cu Rachid Sekkour, președintele Asociaţiei Tinerilor Musulmani, şi participă, alături de primarul Parisului, Anne Hidalgo, la dialogul cetăţenesc „Să vorbim despre Europa”

  • La Bruxelles, comisarul european pentru buget şi resurse umane, Kristalina Georgieva, se întâlnește cu Philippe Le Houérou , vicepreședinte al BERD

  • La Bruxelles, comisarul european pentru Piața unică digitală, Andrus Ansip, îi primește pe Luis Jorge Romero, directorul general al Institutului European de Standarde în Telecomunicații (ETSI), Simon Hicks, președinte Adunarea Generală ETSI și Margot Dor, director parteneriate și probleme europene ETSI

  • La Bruxelles, comisarul european pentru Piața unică digitală, Andrus Ansip, îl primeşte pe preşedintele Asociației Europene pentru Telecomunicații Competitive

  • La Bratislava, comisarul european pentru Uniunea Energiei, Maroš Šefčovič, se întâlneşte cu Robert Fico, prim-ministru al Slovaciei

  • La Londra are loc vizita comisarului european pentru comerţ, Cecilia Malmström, care susţine discursuri la Colegiul regelui și la Biroul de Informare al Parlamentului European în Marea Britanie

  • La Bruxelles, comisarul european pentru mediu, afaceri maritime și pescuit, Karmenu Vella, îi primeşte pe ministrul agriculturii din Portugalia, Assunção Cristas, și pe secretarul de stat pentru afaceri maritime din Portugalia, Manuel Pinto Abreu

  • La Bruxelles, comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară, Vytenis Andriukaitis, îl primește pe ministrul agriculturii din Portugalia, Assunção Cristas

  • La Bruxelles, comisarul european pentru afaceri economice și financiare, impozitare și vamă, Pierre Moscovici, îi primeşte pe preşedinţii şi raportorii generali ai comisiilor financiare din Adunarea Naţională şi Senatul Francez, Gilles Carrez și Valérie Rabault, respectiv Michèle André şi Albéric de Montgolfier

  • În Senegal (Dakar) și Mali (Bamako) au loc vizite ale comisarului european pentru ajutor umanitar și gestionarea crizelor, Christos Stylianides

  • La Ljubljana are loc vizita comisarului european pentru transporturi, Violeta Bulc, care se întâlnește cu Peter Gašperšič, ministrul Infrastructurii şi cu Alenka Smerkolj, ministrul Dezvoltării, Proiectelor strategice și de coeziune

  • La Washington și Crystal City, în SUA, are loc vizita comisarului european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Phil Hogan (16 – 19 februarie)

  • La Budapesta este anunţată o manifestaţie împotriva vizitei în Ungaria a preşedintelui rus Vladimir Putin, programată marţi

  • La Baku, ministrul de externe iranian, Mohammad Javad Zarif, se întâlneşte cu președintele azer Ilham Aliyev și cu ministrul azer al afacerilor externe, Elmar Mammadyarov, pentru a discuta chestiuni de securitate şi perspectivele de cooperare între cele două țări (16 – 18 februarie)

  • În Kuweit are loc conferința internațională privind sănătatea, siguranța și mediul în sectorul petrolier, cu participarea liderilor din Golf (16 – 17 februarie)

  • La Roma are loc conferinţa de presă a cardinalului american Sean O’Malley şi a altor responsabili ai comisiei statului Vatican pentru protecţia minorilor

  • În Liberia este anunţată deschiderea şcolilor, care au fost închse în iulie 2014 ca urmare a epidemiei de Ebola

  • La Chişinău, Primăria municipiului organizează festivitatea de comemorare „O conştiinţă vie în acţiune” – In memoriam Nicolae Costin, promotor al mişcării de renaştere naţională, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, Primar de Chişinău (1990 – 1994) – ora 16:00, la Sala cu Orgă, Bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr. 81

  • La Chişinău, partidul Mişcarea Populară Antimafie organizează o conferinţă de presă cu tema „Interesele ascunse din culisele „negociatorilor” pentru un nou Guvern” – ora 11:00, la Agenţia de presă IPN, Casa Presei, Str. Puşkin nr. 22

  • La Chişinău, Fiodor Ghelici, ex-membru al Comisiei de investigare a evenimentelor din 7 aprilie 2009, organizează o conferinţă de presă cu tema „Dosarul ex-ministrului Papuc este o comandă politică. Adevăraţii vinovaţi sunt în libertate” – ora 12:00, la Agenţia de presă IPN

  • La Sala cu Orgă din Chişinău are loc vernisajul expoziţiei omagiale cu tema „File din istoria Chişinăului şi a Basarabiei” (fotografii din secolele XIX-XX, drapele istorice, icoane casnice vechi, din colecţia colonelului Petru Costin, deţinător al Recordului Guiness World) – ora 15:00, în Bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr. 81

  • La New York are loc a 139-a ediţie a expoziţiei canine „Westminster Kenel Club Dog Show” (16 – 17 februarie)

17 februarie

  • Şedinţa comună a Comisiilor pentru buget şi a Comisiilor economice din Senat şi Camera Deputaţilor pentru audierea candidaţilor propuşi pentru ocuparea poziţiilor vacante de preşedinte şi vicepreşedinte ai plenului Consiliului Concurenţei – ora 10:00, la Sala Drepturilor Omului

  • Lucrări în Comisiile permanente din Senat:

– ora 10:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări

– ora 10:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală

– ora 10:30 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – la Secretariatul Comisiei pentru apărare

– ora 10:30 – Şedinţa Biroului Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – la Sala de şedinţe a Comisiei, Corp B3, parter, camera nr. 9

– ora 11:30 – şedinţa Comisiei pentru buget – la Sala 3047, et.III

– ora 11:30 – Comisia economică, industrii şi servicii – dezbaterea proiectelor de lege inscrise pe ordinea de zi – Camera 4044, etaj 4

– ora 12:00 – Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului – la Palatul Parlamentului, Corp A1, etajul 7, sala 7029

– ora 12:00 – Comisia pentru mediu – la Palatul Parlamentului, corp E3, etaj 2, camera 323

– ora 13:15 – Comisia pentru sănătate publică – etaj 5, cam.5043

– ora 13:30 – Comisia pentru afaceri europene – Sala 3040, etaj 3

– ora 14:00 – Comisia pentru privatizare şi administrarea activelor statului

– ora 14:00 – Comisia pentru transporturi şi energie – Sala 4044, etaj 4

  • Şedinţa în plen a Camerei Deputaţilor – ora 8:30

  • Lucrări în comisiile parlamentare din Camera Deputaţilor:

– Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic

– ora 10:00 – Comisia pentru sănătate şi familie

– ora 10:00 – Comisia pentru muncă şi protecţie socială

– ora 10:00 – Comisia pentru transporturi şi infrastructură

– ora 10:00 – Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport

– ora 10:00 – Comisia pentru industrii şi servicii

– ora 10:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi

– ora 11:00 – Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului

– ora 11:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci

– ora 14:00 – Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă

  • Ministerul Afacerilor Externe organizează conferința de lansare a Anului European al Dezvoltării în România – organizat sub sloganul „lumea noastră, demnitatea noastră, viitorul nostru” -, cu tema „Storytelling-power to people in international development” – ora 9:00, la Biblioteca Națională a României, Bd. Unirii nr. 22

  • Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursul în cazul arestării preventive a fostului ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, Elenei Udrea, care este arestată pentru 30 de zile fiind acuzată de trafic de influenţă în dosarul Microsoft

  • La Înalta Curte de Casaţie şi justiţie judecă un nou termen în dosarul în care Florin Popescu, fost preşedinte PDL al CJ Dâmboviţa, este trimis în judecată de procurorii DNA fiind acuzat ca ar fi primit mită pui în valoare de 485.000 lei pentru a-i împărţi alegătorilor din judeţul său la alegerile locale din 2012

  • La Curtea de Apel Bucureşti are loc un nou termen în dosarul în care o reţea din care DNA spune că face parte primarul Constanţei, Radu Mazăre, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, dar şi alte 35 de persoane ar fi păgubit statul cu 114 milioane de euro prin retrocedarea ilegală a circa 100 de hectare de teren situat în Constanţa

  • Consiliul Naţional al Intreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România organizează o conferinţă de presă – ora 11:00, la sediul CNIPMMR, Piaţa Walter Mărăcineanu nr. 1-3, intrarea 1, etaj 1, sala Protocol

  • La Constanţa, Facultatea de Construcţii, din cadrul Universității „Ovidius” organizează simpozionul ştiinţific „Tehnologii şi materiale avansate în construcţii” – ora 10:00, în Aula AB, sediul UOC din Bd. Mamaia nr. 124, Corpul nou al Bibliotecii, etaj 1

  • La Timişoara, Şcoala Gimnazială “Sf. Antim Ivireanul” organizează Ziua Porţilor Deschise – ora 14:00, la sediul din Bd. Liviu Rebreanu nr. 35

  • La Muzeul Naţional al Ţăranului Român au loc „Zilele Cinematografiei Turce” – la Studioul Horia Bernea, Str. Monetăriei nr. 3 (17 – 22 februarie)

  • Lansarea volumului ”Bucla”, de T. O. Bobe – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Alături de autor, la eveniment vor participa Mircea Cărtărescu, Angelo Mitchevici şi Lidia Bodea, director general Editura Humanitas

  • Fundaţia Calea Victoriei organizează cursul „Istoria religiilor – O introducere”, susţinut de Mario Barangea – de la ora 19:00, în Str. Popa Soare nr. 40

  • La Craiova, Biblioteca Județeană „Alexandru şi Aristia Aman” organizează evenimentul de lansare a volumelor de poezii „Te-aştept, iubire”, autor Daniela Tiger şi „Sunt versul rătăcit”, autor Mircea Trifu – ora 16:30, în sala Acad. Dinu C. Giurescu.

Invitați în cadrul evenimentului: Liliana Hinoveanu, poetă, realizator emisiuni Radio Oltenia Craiova, Mihai Firică, membru al Uniunii Scriitorilor din România, jurnalist, Emil Boroghină, actor, Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova

  • La Iaşi are loc un concert cameral al Cvartetului „Ad Libitum” – Alexandru Tomescu la vioară I, Şerban Mereuţă la vioara a II-a, Bogdan Bisoc la violă şi Filip Papa la violoncel – organizat de Filarmonica de Stat „Moldova” – ora 19:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”

  • La Iaşi are loc conferinţa „Despre identitatea românească” susţinută de Dan Puric – ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenţilor

  • La Iaşi are loc spectacolul după Cehov – „Măscăriciul”, cu Horaţiu Mălăele în rolul lui Vasili Vasilici Svetlovidov şi Niculae Urs în cel al lui Nikita Ivanici – ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului Național

  • La Târgu Jiu, Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu organizează omagierea „Titanului de la Hobiţa”, Constantin Brâncuşi, prin recitalul de pian susţinut de Florin Berculescu – ora 17:00, la Liceul de Artă „Constantin Brăiloiu”

  • La Sfântu Georghe are loc vernisajul unei expoziţii itinerante de promovare a Clujului şi a artiştilor săi – „Ce frumos oraş e Clujul !” – ora 17:00 la „Casa cu Arcade”

  • La Târgu Jiu are loc meciul tur din semifinalele Cupei Ligii la fotbal între echipele Pandurii şi Dinamo – ora 19:00

  • La Chişinău, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”, în colaborare cu Academia de Ştiinţe a Moldovei (AŞM), Institutul de Filologie al AŞM, organizează o conferinţă ştiinţifică dedicată împlinirii a 80 de ani de la naşterea poetului Grigore Vieru (14 feb.). În cadrul evenimentului, acad. Valeriu Matei, directorul ICR Chişinău, va prezenta prelegerea publică „Influenţe blagiene şi eseniene în lirica de tinereţe a lui Grigore Vieru”

  • La Praga, Institutul Cultural Român de la Praga susţine, alături de Ministerul Culturii din Republica Cehă, producţia teatrală „Aventuri în irealitatea imediată”, după Max Blecher (1909-1938), scrisă și pusă în scenă de Vojtech Barta (directorul teatrului Chemicke), cu extrase din traducerile realizate de Karl Kulich (Vizuina luminată/”diary”) și de Hana Janovská („Întâmplări în irealitatea imediată, Inimi cicatrizate”) – ora 20:00, pe scena Venuše ve Švehlovce

  • La Madrid, Institutul Cultural Român, în colaborare cu Editura Ediciones de la Discreta din Spania, organizează prezentarea cărţii „Lecturas subjetivas, afinidades selectivas” de Dan Munteanu Colán – la sediul institutului. Participă, alături de autor, Juan Varela-Portas de Orduña, editor și profesor la Universitatea Complutense din Madrid și Joaquín Rubio Tovar, scriitor și profesor la Universitatea Alcalá de Henares

* * * * *

  • La Bruxelles are loc Consiliul Afacerilor Economice şi Financiare (ECOFIN)

  • La Bruxelles, Preşedintele Băncii Naţionale a Elveţiei participă la conferinţa „Switzerland at the heart of Europe: between independence and interdependence”

  • La Paris, comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului, Nils Muižnieks, prezintă raportul privind vizita sa în Franța în septembrie 2014, într-o conferinţă de presă – în sala de la Biroul Consiliului Europei

  • La Zürich, secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, se întâlneşte cu preşedintele Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), Joseph Blatter

  • La Budapesta are loc vizita președintelui rus, Vladimir Putin

  • La Madrid are loc reuniunea pe tema reindustralizării Europei „amis de l’industrie”, la care participă miniştrii europeni ai muncii

  • La Washington, Casa Albă organizează summit-ul global pentru securitate axat pe prevenirea extremismului violent

  • La Pristina este marcată a 7-a aniversare a Declaraţiei de independenţă a provinciei Kosovo faţă de Serbia

  • La Malaga are loc un seminar național al Alianței Europene a Orașelor și Regiunilor pentru Incluziunea Romilor, la care circa 50 de reprezentanți din diferite administrații din Spania vor discuta despre utilizarea fondurilor europene pentru a dezvolta politici pozitive de integrare a romilor

  • La Chişinău are loc masa rotundă cu tema „Politici migraţionale în ţările de origine şi în cele de destinaţie: efecte sociopolitice şi demografice”, eveniment organizat de Centrul de Cercetări Strategice – ora 10:00, la Academia de Ştiinţe a Moldovei, Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 1, Sala Mică, et. 2

  • La Baikonur, în Kazahstan, este prevăzută lansarea rachetei ruseşti Soyuz, care transportă provizii pentru echipajul de la Stația Spațială Internațională (ISS)

  • La New Orleans, SUA, are loc festivalul “Mardi Gras”

  • Meciuri în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal – ora 21:45:

– Paris Saint-Germain (Franţa) – Chelsea Londra (Anglia)

– Şahtior Doneţk (Ucraina) – Bayern Munchen (Germania)

18 februarie

  • Miercurea Cenuşii, în Calendarul Romano-Catolic 2015

  • Lucrări în plenul Senatului – ora 9:00

  • La Viena are loc cea de-a 14-a Reuniune de iarnă a Adunării Parlamentare a OSCE la care participă deputaţii Rodica Nassar (PSD), Victor Paul Dobre (PNL) şi Ioan Hulea (PSD) (18 – 20 februarie)

  • Lucrări în plenul Camerei Deputaţilor – ora 10:00. De la ora 15:00 este programată dezbaterea moţiunii simple iniţiate de 109 deputaţi

  • la înch.șed.de vot final – Şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

  • Fundaţia Universitară a Mării Negre, revista Foreign Policy Romania şi ziarul Adevărul organizează dezbaterea publică cu tema „Puntea Moscova-Budapesta peste România şi Ucraina” – ora 17:00, la Grand Hotel du Boulevard, Bd. Regina Elisabeta nr. 21. Evenimentul este moderat de Dan Dungaciu, preşedintele Fundaţiei Universitare a Mării Negre, şi de Ion M. Ioniţă, senior editor Adevărul

  • Şedinţa secţiei judecători a Consiliului Superior al Magistraturii – ora 9:00

  • Curtea de Apel Bucureşti judecă un nou termen în dosarul în care fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Valentin Preda, este acuzat de acte de corupţie

  • Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, primeşte vizita lui Torsten Sevecke, administratorul unuia dintre cele şapte sectoare ale oraşului Hamburg din Germania

  • Premiile Brokerilor din Asigurări – la Club Tribute

  • Lansarea cărții “Împotriva zeilor. Remarcabila poveste a riscului”, de Peter L. Bernstein, cel mai recent titlu apărut în colecția “Povestea banilor” a editurii Humanitas – ora 19:00, la librăria Humanitas de la Cișmigiu. Cu acest prilej Lucian Croitoru, consilier pe probleme de politică monetară al guvernatorului Băncii Naționale a României, Mihai Ghyka și Ștefan Liiceanu, coordonatorul colecției “Povestea banilor”, vor discuta despre eficiența metodelor folosite în calcularea riscului pe piețele financiare și istoria celor mai sofisticate instrumente statistice și de previzionare aflate astăzi la îndemâna specialiștilor

  • La Oneşti, Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor de la RAFO urmează să decidă „începerea procedurii de desfacere (vânzare) a activelor și utilajelor aferente ale companiei”

  • La Cluj – Napoca se derulează, în perioada 18 februarie – 29 martie, campania „40 De Zile Pentru Viață” dedicată protejării copiilor şi mămicilor – în faţa Clinicii „Dominc Stanca”, Bd. 21 Decembrie nr. 57

  • La Târgu Ocna are loc comemorarea anuală a Sfântului Închisorilor, Valeriu Gafencu, și a tuturor deținuților politici care s-au stins în penitenciarul Târgu Ocna – ora 9:00, la Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

  • Editura Ileana şi Librăria Sophia din București organizează prezentarea volumului „Scurtă apologie a îndrăgostirii” de Doina Alexandru, Marie-Jeanne Jutea Bădescu, Dan C. Mihăilescu, Costion Nicolescu, Claudius Benone Pepine, Anca Sârbulescu, Mihai Sârbulescu, Daniel Suceavă, Vera Verhovskaia – ora 18:00. Invitaţi sunt Dan C. Mihăilescu şi Costion Nicolescu

  • Concertul aniversar ”75 de ani de existență a Corului Academic Radio” – ora 19:00, la Sala Radio

  • Lansarea volumului „Teoria Comunicării” de Irina Stănciugelu, Raluca Tudor, Adriana Tran și Vasile Tran, colecția Comunicare Media, Grupul Editorial Tritonic – ora 18:30, la Librăria Bastilia, Piaţa Romană nr. 5. Invitați, altături de autori: Remus Pricopie, Diana Cismaru și editorul Bogdan Hrib

  • La Reşiţa, are loc lansarea volumelor „Sînge vişiniu“, cea mai recentă carte de poeme a lui Octavian Doclin, şi „Cercul doclinian“, care poartă semnătura profesorului Adrian Dinu Rachieru, prorectorul Universităţii „Tibiscus“ din Timişoara – ora 13:00, în sala Palatului Administrativ. Pe marginea celor două cărţi vor vorbi dr. Valy Ceia, prodecanul Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie, din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, şi poetul şi criticul de teatru Ion Cocora. Moderatoarea manifestării este Clara Maria Constantin, managerul Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici“

  • La Târgovişte, Revista Știință&Tehnică împreună cu Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic organizează, un science-show interactiv, în cadrul căruia se lansează cartea „Revoluția după Darwin. Pledoarie pentru specia umană” de Adrian Nicolae – ora 13:00, la Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic, Str. Stelea nr. 4

  • La Târgu Jiu, Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu organizează omagierea „Titanului de la Hobiţa”, Constantin Brâncuşi, prin lansarea cărţii „Lythiada”, autorul volumului fiind profesorul Zenovie Cârlugea – ora 17:00, la Biblioteca Judeţeană „Christian Tell”. Evenimentul este prezentat de scriitorul Nicolae Dragoş

  • În SUA, curatorul și criticul de artă Olivia Nițiș și artistul vizual Ciprian Ciuclea vor efectua un scurt stagiu de cercetare la IWA (The Institute for Women and Art) din cadrul Rutgers University din New Brunswick, New Jersey, la invitația Directorului Institutului, Connie Tell (18-23 februarie). Cu acest prilej, Olivia Nițiș va susține o prelegere cu tema „Curating Feminism in Post-Socialist Romania la Rutgers Institute for Research on Women”

  • Meciul tur din semifinalele Cupei Ligii la fotbal între echipele Steaua şi Astra Giurgiu – ora 19:00, pe stadionul Ghencea

* * * * *

  • Ziua Naţională a Republicii Gambia, proclamarea independenţei în anul 1965

  • Ziua naţională a democraţiei, în Nepal

  • La Riga are loc reuniunea informală a miniştrilor apărării din ţările UE (18 – 19 februarie). Participă Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate și vicepreședinte al Comisiei, Federica Mogherini

  • La Bruxelles are loc reuniunea săptămânală a Colegiului comisarilor Uniunii Europene

  • La Bruxelles, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, participă la reuniunea plenară a Comitetului Economic şi Social European

  • La Bruxelles, comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu, se întâlneşte cu guvernatorul regiunii Tirol, Günther Platter

  • La Tokyo are loc vizita emirului statului Qatar, şeicul Tamim Bin Hamad Al-Thani (19 – 21 februarie)

  • La Ierusalim are loc vizita ministrului irlandez de externe Charles Flanagan (18 – 19 februarie)

  • La Frankfurt are loc şedinţa Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene

  • La Tokyo, vicepreşedintele FMI Naoyuki Shinohara susţine discursul de deschidere al conferinţei „Frontier and Developing Asia: Supporting Rapid and Inclusive Growth”

  • Meciuri în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal – ora 21:45:

– FC Basel (Elveţia) – FC Porto (Portugalia)

– Schalke 04 (Germania) – Real Madrid (Spania)

19 februarie

  • Lucrări în plenul Senatului – ora 9:00

  • La Tel Aviv și Ierusalim are loc vizita oficială a unei delegaţii parlamentare conduse de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Ştefan Zgonea (19 – 23 februarie)

  • Lucrări în comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor:

– ora 10:00 – Comisia pentru industrii şi servicii        – la sala 25, etaj 2, corp B4

– ora 10:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – la sala Mihai Viteazul

  • La Bruxelles, directorul Institutului pentru Politici Publice de la Bucureşti, Violeta Alexandru, se întâlneşte cu comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu

  • Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă un nou termen în dosarul în care vicepremierul Liviu Dragnea este acuzat de procurorii DNA că ar fi pus la punct un sistem naţional de influenţă prin care ar fi fraudat votul la referendumul din 29 iulie 2012 de demitere a preşedintelui de la acel moment, Traian Băsescu

  • Curtea de Apel Bucureşti judecă un nou termen în dosarul în care liderul PSD Brăila Gheorghe Bunea Stancu este acuzat de DNA că s-a folosit de funcţia pe care o deţine în partid pentru „a obţine pentru altul bani sau foloase necuvenite”, în campania electorală din 2009, când Mircea Geoană a candidat la preşedinţia României

  • Curtea de Apel Constanţa judecă un nou termen în dosarul în care judecătoarea Veronica Cârstoiu, de la Curtea de Apel Bucureşti, şi fiul său Florin Cergan sunt acuzaţi de luare de mită şi complicitate la trafic de influenţă pentru soluţii favorabile în mai multe dosare, printre care şi cel al lui Dinel Staicu

  • INPPA organizează dezbaterea „Răspunderea penală a persoanei juridice” – ora 17:00, la Palatul de Justiție, sala E24. Discuţiile vor fi moderate de avocat lector univ. dr. Petruţ Ciobanu, invitat asistent universitar doctor Andra Trandafir – Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti

  • Târgul Ghidul Miresei – la Complexul Romexpo (19 – 22 februarie)

  • Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti în parteneriat cu Institutul Cultural Român organizează masa rotundă „Traduceri din literaturile central şi est-europene în viziunea editurilor” – ora 18:00, la Librăria Bastilia, Piaţa Romană nr. 5. Parteneri de discuţie: Ioan Cristescu (Tracus Arte), Ciprian Măceşaru (Next Page), Ştefania Nalbant (Curtea Veche), Simona Sora (scriitoare), Bogdan-Alexandru Stănescu (Polirom), moderator: Bogdan Popescu (Centrul Naţional al Cărţii, director)

  • Go Art Projects găzduieşte vernisajul expoziției de grup, Alexandru Rădvan rcomandă… “NEMACHIAT”, Pictură şi Obiect – ora 19:00, Strada Uranus nr. 98, Bl U8, Sc. A

  • Premiera capodoperei teatrului liric, „Falstaff”, ultima operă compusă de Giuseppe Verdi, într-o montare inedită semnată de regizorul britanic Graham Vick – ora 19:00, la Opera Naţională Bucureşti

  • Premiera spectacolului „Mata Hari – Dincolo de legendă”, de Philippe Collas şi Eric Villedary, în regia Lianei Ceterchi – ora 19:00, la Teatrul Mic

  • La Suceava, Auditoriumul „Joseph Schmidt” al Universităţii „Ştefan cel Mare” găzduieşte un concert de jazz organizat de Casa de Cultură a Studenţilor – ora 19:00. Interpreţi: Ana-Cristina Leonte – voce, Alex Munte – saxofon, Albert Tajiti – pian, Michael Acker – contrabas şi Tavi Scurtu – tobe

  • La Praga, Institutul Cultural Român în parteneriat cu Catedra de românistică a Universității Caroline din Praga organizează lansarea antologiei de proză scurtă din Republica Moldova „Naše zrcadlo” („Oglinda noastră”) – ora 18:00, la Anticariatul subteran, Hybernská 1008/22

  • La Viena, Institutul Cultural Român găzduieşte proiecţia filmului „De ce trag clopotele, Mitică ?” (1981) în regia lui Lucian Pintilie – ora 19:00

* * * * *

  • Începe noul an chinezesc al Oii / Caprei de Lemn

  • Ziua internaţională a balenelor şi mamiferelor marine

  • Ziua Armatei, în Mexic

  • Ziua Drapelului, în Turkmenistan

  • Sărbătoarea naţională a regiunii Savoia

  • La Bruxelles, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, se întâlneşte cu premierul albanez Edi Rama

  • La Dhaka are loc vizita premierului Bengalului de Vest, Mamata Banerjee, în Bangladesh, la invitația premierului Sheikh Hasina, pentru a participa la Bhasha Divas (19 – 21 februarie)

  • La Ottawa, ministrul canadian al apărării, Rob Nicholson, susţine o conferinţă de presă

  • La Lodz, în Polonia, Airbus deschide un centru de cercetare şi dezvoltare

  • La Paris are loc Conferinţa Regională pentru Educaţie post-2015, sub egida UNESCO (19 – 20 februarie)

20 februarie

  • Ziua Dezrobirii Romilor

  • Fondatorul Colegiului Noua Europă, Andrei Pleşu, primeşte Premiul Cetăţeanului European, ediţia 2014, distincţie acordată anual de Parlamentul European pentru realizări excepţionale în dezvoltarea colaborării culturale transnaţionale în Uniunea Europeană – ora 11:00, la sediul Biroului de Informare al Parlamentului European, Str. Vasile Lascăr nr. 31

  • Evenimentul „Probleme dificile de procedură civilă” – ora 10:00, la Universitatea din Bucureşti, în cadrul Facultăţii de Drept, Aula Magna. La eveniment participă profesorul Viorel Mihai Ciobanu, una dintre cele mai importante autorităţi din domeniul dreptului procesual civil

  • La Târgovişte are loc Târgul de Nunți (20 – 22 februarie)

  • Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, organizează „Rotonda 13”: Nicolae Balotă – 90 (1925 – 2014) – ora 13:00, la sediul Institutului Cultural Român, Aleea Alexandru nr. 38. Invitați: acad. Eugen Simion, Marta Petreu, Ion Vartic, Ioan Buduca, Bogdan Crețu. Amfitrion: Ioan Cristescu

  • Premiera piesei de teatru “Lazăr sau vremea dintre valuri” de Mihail Gavril, în regia lui Ştefan Ruxada – ora 19:00, la Teatrul Elisabeta

  • Filmul „Big Eyes. Ferestrele Sufletului/ Big Eyes”, regizat de Tim Burton şi cu Christoph Waltz şi Amy Adams în distribuţie, va avea premiera în cinematogralele din România

  • Maximum Rock şi Promusic Events organizeaza gala specială de premiere a cîştigătorilor „Maximum Rock Awards 2014” – ora 20:00, la club Colectiv

  • La Cluj – Napoca, Teatrul Naţional „Lucian Blaga” prezintă premiera „Agnus Dei” de John Pielmeier, traducere de Anca Florescu și Costin Manoliu – ora 19:00, la Studioul „Euphorion“

  • La Suceava, Asociaţia de artă „Nicolae Tonitza” (TAG – Tonitza Art Group) deschide Salonul de iarnă, eveniment în cadrul căruia are loc şi lansarea revistei „Info Art USV” – ora 17:30, la Galeria de artă din incinta Universităţii „Ştefan cel Mare”, Corp A, etaj I

  • La Ploieşti, fanii echipei de fotbal Petrolul participă la un miting de sensibilizare a celor care pot ajuta echipa de suflet a oraşului, aflată în insolvenţă – ora 17:00

* * * * *

  • Ziua Mondială a Dreptăţii Sociale

  • La Paris, freşedintele francez François Hollande are o întrevedere cu cancelarul german Angela Merkel

  • La Montesquieu-des-Alberes, în Pirineii Orientali, premierul francez Manuel Valls şi omologul său spaniol, Mariano Rajoy, participă la inaugurarea unei noi inetrconexiuni electrice între Franţa şi Spania

  • La Bratislava, ministrul francez al finanţelor, Michel Sapin, se întâlneşte cu omologul său slovac, Peter Kazimir

  • La Théâtre du Châtelet din Paris are loc cea de-a 40 ceremonie de decernare a Premiilor César – premiile anuale ale Academiei Franceze de Arte şi Tehnici Cinematografice

  • La Dammam are loc Festivalul Filmului Saudit (20 – 24 februarie)

  • La Londra are loc Săptămâna modei pentru toamnă-iarnă 2015 (20 – 24 februarie)

21 februarie

  • La Bucureşti are loc Târgul World Education la care participă reprezentanţi a peste 40 de universităţi din Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Italia, Spania, care oferă programe universitare şi masterale (21 – 22 februarie)

  • Asociaţia Da’DeCe organizează Atelierul de filozofie pentru copii între 6 şi 8 ani – ora 10:30, la Seneca Cafe

  • La Braşov, Asociația Culturală Direcția 9 organizează un nou eveniment din ciclul recitalurilor “Poezia vie” – ora 15:00, la Social Pub, Centrul Civic, Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 23. Vor urca pe scenă poeții Ciprian Chirvasiu, Marius Dumitrescu, Dan Herciu, Adriana Lisandru, Maria Putina, Adrian Suciu și Lucian Vasilescu, vor fi prezentate lucrări de artă plastică ale artistei Getty Tatomir iar programul muzical al serii va fi susținut de interpretul Nicu Nicușor

  • La Suceava, Clubul de Studii Asiatice al Universităţii „Ştefan cel Mare”, organizează cu ocazia Anului Nou chinezesc, un spectacol cu specific chinezesc – ora 17:00, la Iulius Mall

  • Faza locală a meciurilor din Cupa Coca – Cola 2015, competiţie de fotbal în sală pentru adolescenţi (21 februarie – 10 aprilie)

  • La Salina Turda, Clubul Sportiv Clujul Pedalează în parteneriat cu Salina Turda, Primăria Municipiului Cluj-Napoca şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj dau startul concursului de îndemânare pe bicicletă „Micul Biciclist şi siguranţa lui” – ora 11:30

* * * * *

  • Ziua Internaţională a Limbilor Materne, sub egida UNESCO

  • Ziua Regelui, în Bhutan

  • La Sofia are loc o reuniune a miniştrilor energiei din cadrul UE

  • La Vatican, Papa Francisc o primeşte pe Angela Merkel, cancelar german

  • La Zagreb are loc ceremonie de preluare a funcţiei de către noul preşedinte croat, Kolinda Grabar-Kitarović

  • La Harare are loc ceremonia aniversării a 91 de ani a președintelui din Zimbabwe, Robert Mugabe – la Victoria Falls

  • La Paris are loc Salonul Internaţional al Agriculturii cu tema “Agricultura în mişcare” (21 februarie – 1 martie)

22 februarie

  • Duminica Izgonirii lui Adam din Rai – a lăsatului sec de brânză

  • Organizaţiile pentru protecţia animalelor organizează Târgul pentru Protecţia Animalelor, ediţia a 4-a – ora 10:00, în Str. Olari nr. 2
  • Concert susţinut de muzicianul de jazz Ravi Coltrane – ora 19:30, la Sala Radio

* * * * *

  • Ziua Mondială a Cercetaşilor

  • Ziua Europeană a Victimelor Criminalităţii

  • Ziua independenţei, în Santa Lucia

  • Ziua Unităţii, în Egipt

  • Ziua Drapelului, în Republica Dominicană

  • La Veszprém, în Ungaria, au loc alegeri legislative parțiale

  • În Insulele Comore are loc a doua rundă a alegerilor parlamentare şi municipale

  • La Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite, are loc Conferinţa Expoziţiei Internaţionale a Apărării (22 – 26 februarie)

  • La Los Angeles are loc cea de-a 87-a gală anuală de decernare a premiilor Oscar – la Dolby Theatre (luni, 23 februarie, ora 2:00, ora României)

Răzvan Moceanu