„Doar în NATO Bulgaria este în siguranţă” (ministrul de externe, Daniel Mitov)

Ministrul bulgar de externe, Daniel Mitov, cu ocazia marcării, marţi, a 100 de zile de la învestirea guvernului „Borisov”, admite că ar putea interveni o destindere a relaţiilor Bulgariei cu Rusia, dacă se respectă înţelegerile de pace de la Minsk şi subliniază că Bulgaria nu are alternativă în afara NATO. „Doar în NATO Bulgaria se poate simţi în siguranţă. Sunt factori care încearcă să îndepărteze Bulgaria de la această alegere, să-i spună că există şi alternative, dar ele nu există „, a declarat Daniel Mitov. Ministrul bulgar de externe a amintit activităţile ilegale ale Kremlinului în Ucraina şi a precizat că Bulgaria, în calitate de membru al UE, apără standarde stabilite în relaţiile internaţionale şi nu-şi poate permite să stea insensibilă. „Nu există stat în cadrul UE şi al NATO, care să nu vrea Rusia, cu care am putea împărţi aceleaşi valori, aceleaşi reguli, dar în ultimul timp această dorinţă a fost unilateral întreruptă”, a spus Mitov, precizând că speră în soluţionarea crizei din Ucraina de est în conformitate cu înţelegerea de pace de la Minsk; în acest conflict mor oameni şi acesta trebuie oprit; de aici înainte totul trebuie rezolvat pe cale paşnică, UE şi Bulgaria au această abordare şi ţin la ea; şeful diplomaţiei bulgare a remarcat că nimeni nu vrea să fie majorate sancţiunile şi adâncirea crizei. Ministrul bulgar de externe a reiterat că eforturile guvernului de la Sofia în domeniul politicii externe s-au concentrat asupra confirmării ţării drept un partener constructiv şi de nădejde al UE şi al NATO.

www.mediapool.bg – 17 februarie