Vizita ministrului român de externe Bogdan Aurescu în Slovacia

Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, s-a aflat ieri la Bratislava, unde s-a întâlnit cu omologul său, Miroslav Lajcak, cu preşedintele Slovaciei, Andrej Kiska, cu premierul Robert Fico şi cu vicepreşedintele Consiliului Naţional, Jan Figel. Şeful diplomaţiei a participat şi la o dezbatere pe teme strategice, în cadrul căreia a subliniat importanţa solidarităţii europene şi a necesităţii de a avea o abordare comună clară în faţa crizei din Ucraina. Potrivit unui comunicat al MAE, Bogdan Aurescu a afirmat că pentru România, ca stat de graniţă în NATO, este o prioritate absolută în acest moment consolidarea flancului estic al Alianţei. Alte teme abordate la dezbaterea organizată de Consiliul Central European pentru Strategie de la Bratislava au fost securitatea în regiunea Mării Negre, viitorul european al Republicii Moldova şi cooperarea la nivelul statelor central-europene.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 februarie