Cenzura care se practică în Serbia este uşor de demonstrat, susţine Christian Mihr, de la Reporteri Fără Frontiere

Directorulul executiv de la Reporteri Fără Frontiere şi unul dintre autorii raportului privind libertatea presei în lume, Christian Mihr, spune că cenzura care se practică în Serbia „nu este directă, nici transparentă, dar este uşor de  dovedit că există”. Într-un interviu pentru portalul Cenzolovka, Mihr a declarat că „autorităţile Serbiei au o atitudine negativă faţă de libertatea presei” şi „frânează rapoartele critice, iar prin presiunile asupra mass-media, care sunt de multe ori financiar, prin publicitate, influenţează şi politica editorială”.  În legătură cu recenta declaraţie a comisarului european Johannes Hahn, care a pus sub semnul întrebării raportul documentat al Reporterilor Fără Frontiere referitor la cenzura în mass-media din Serbia, Mihr a afirmat că în cursul anului 2014 „mass-media independente şi jurnaliştii care sunt critici la adresa puterii au fost supuşi unor presiuni serioase în mai multe cazuri, în ciuda faptului că este în curs de desfăşurare procesul de negociere privind aderarea Serbiei la UE”.” Articolele din presă în care este criticat guvernul au fost şterse de pe internet, iar jurnaliştii independenţi au fost ameninţaţi sau asupra lor au fost făcute presiuni. Libertatea mass-media trebuie să fie o condiţie esenţială pentru aderarea Serbiei la UE”, a conchis Mhir într-un interviu publicat miercuri.

www.beta.rs – 19 februarie