Cercetătorii ruşi susţin că locul naşterii persoanei poate fi stabilit potrivit testelor ADN

 Cercetătorii ruşi din Siberia susţin că, potrivit testelor ADN, se poate stabili locul naşterii persoanei. Cercetătorii ruşi de la Institutul de Cercetare a Geneticii Medicale din Tomsk au declarat că au elaborat o tehnologie modernă de stabilire a originii etno-teritoriale a individului, conform unor teste AND, care pot stabili cu precizie chiar până şi raionul naşterii. În unele cazuri, sunt întocmite hărţi ce indică variante caracteristice pentru etnosul local şi cu ele este comparat materialul genetic de care dispun cercetătorii. Tehnologia respectivă i-a ajutat pe criminalişti la depistarea autorilor unor infracţiuni, a anunţat luni Serviciul de presă al institutului din Tomsk. „Dacă dispunem de un test AND putem spune de unde provine persoana, uneori până la o precizie de până la raion”, se mai spune în comunicatul instituţiei. Cercetătorii lucrează de aproape 15 ani, iar activitatea lor constă în aceea că ei stabilesc anumite segmente specifice etnosului în genomul uman. Cercetătorii au studiat iniţial genofondul diverselor populaţii de pe teritoriul Rusiei, Belarus, Ucraina, au citit „textele genetice” pentru a stabili trăsăturile lor caracteristice. Anume acestea ajută la stabilirea locului de unde îşi trage rădăcinile persoana, de la care s-a recoltat testul biologic. Materialul genetic este comparat cu hărţile în care sunt indicate variante caracteristice unor etnosuri locale. Chiar şi atunci când cercetătorii dispun de o cantitate mică de material biologic, câteva fire de păr sau câteva picături de sânge, ei pot stabili provenienţa etno-teritorială a oricărui individ. Cercetătorii în genetică de la Tomsk au ajutat deja la descoperirea unor crime răsunătoare din regiunea Novosibirsk. În anii 2013 şi 2003, anchetatorii din Novosibirsk au solicitat cercetătorilor elucidarea autorului unei crime în serie. S-a constat că era vorba despre un cetăţean din Republica Bureatia, raionul Barguzinsk, care a fost prins în doar două săptămâni. Rezultatele acestor cercetări au o importanţă majoră nu doar pentru criminalişti. Aceste studii pot fi folosite la identificarea persoanelor în caz de catastrofe, atentate sau războaie. Tehnologia poate fi folosită pentru depistarea unor boli răspândite la anumite populaţii, generate de mutaţiile genetice.

www.ria.ru – 19 februarie