Mesajul Excelenţei sale domnul François SAINT-PAUL, ambasadorul Franţei în România, cu ocazia împlinirii a 135 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice franco-române

Vineri, 20 februarie 2015, se împlinesc 135 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice franco-române.
Excelenţa sa domnul François SAINT-PAUL, ambasadorul Franţei în România: „Astăzi avem bucuria de a sărbători împreună 135 de ani de relaţii bilaterale franco-române, aniversare care subliniază încă odată trăinicia şi dinamismul schimburilor dintre cele două ţări ale noastre.
Franţa a fost întotdeauna alături de România, în toate momentele semnificative ale istoriei sale, de la Unirea principatelor din 1859, la Primul Război Mondial, de la Marea Unire la Revoluţia din 1989 (primul şef de stat care a venit în vizită la Bucureşti a fost preşedintele Mitterrand). De asemenea, Franţa a fost alături de România şi în momente cheie ale istoriei sale moderne – intrarea în NATO şi mai ales aderarea la Uniunea Europeană.
Întotdeauna un partener de nădejde, Franţa este astăzi şi mai strâns legată de România, în cadrul Uniunii Europene. Există numeroase provocări la care trebuie să răspundem împreună: lupta împotriva terorismului, lupta împotriva excluziunii şi sărăciei, găsirea unei soluţii la problema schimbărilor climatice, apărarea diversităţii culturale.
La rândul său România s-a dovedit a fi un partener fidel pentru Franţa, chiar şi în momentele cele mai triste, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul atentatelor de la Charlie Hebdo. Împărtăşind valorile francofoniei, românii nu au ezitat să trimită poporului francez numeroase mesaje de solidaritate, care ne-au emoţionat profund.
Cu gândul mereu spre viitor, împărtăşind valori comune, sper că următorii 135 de ani de relaţii bilaterale să caracterizaţi de aceeaşi temeinică prietenie.
Trăiască Franţa! Trăiască România! Trăiască prietenia franco-română!”.

(RADOR – 19 februarie)