Prodecanul Facultăţii de Finanţe-Bănci din ASE, condamnat la şase ani de închisoare cu executare pentru luare de mită

Prodecanul Facultăţii de Finanţe-Bănci din ASE Bucureşti, Iuliu Cosmin Şerbănescu, a fost condamnat la şase ani de închisoare cu executare pentru peste 42 de infracţiuni de luare de mită. Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă şi poate fi contestată. Unul dintre studenţii care i-a dat mită a fost condamnat la un an şi patru luni cu suspendare şi va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii. Iuliu Cosmin Şerbănescu este acuzat că a primit bani de la studenţi pentru a le da note mari la lucrarea de licenţă.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 februarie)